PENSIONARII au PICHETAT Prefectura Galaţi pentru a doua oară anul acesta
Foto: Foto ”Viața liberă”, Teodora Miron

PENSIONARII au PICHETAT Prefectura Galaţi pentru a doua oară anul acesta
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Aproximativ 150 de pensionari din Galaţi, care fac parte din Asociaţia Pensionarilor 2007, au pichetat, vineri, 8 aprilie, pentru a doua oară în acest an, sediul Prefecturii Galaţi. Alături de ei, în semn de solidaritate, s-au aflat lideri ai pensionarilor din Teleorman, Constanţa, Mehedinţi şi Giurgiu.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că Legea pensiilor nu se aplică aşa cum ar trebui şi că, deşi au pensii destul de mici, mai sunt obligaţi să plătească şi impozit. De asemenea, protestatarii au solicitat ca guvernanţii să actualizeze valoarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu brut. Nemulţumiţi de faptul că revendicările lor nu sunt luate în calcul de guvernanţi şi de prim-ministru, gălăţenii le-au cerut demisia.

Pensionarii au arătat că au pensii mici, care abia le permit să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. “Sănătatea nu îmi permite să intru în greva foamei. Dar, cu pensia pe care o am, pot spune că fac aproape zilnic greva foamei”, ne-a explicat o protestatară. "Suntem decişi să nu ne oprim aici. Luăm în calcul posibilitatea de a ieşi în stradă în fiecare vineri. Vrem să formăm o delegaţie, nu putem merge toţi, că nu avem bani, să protestăm în faţa Ministerului Muncii. Dacă până la urmă nu ni se vor rezolva revendicările şi nu se va aplica legea aşa cum trebuie, vom intra chiar şi în greva foamei”, ne-a declarat Vasile Popa, unul dintre reprezentanţii pensionarilor strânşi vineri în faţa Prefecturii.

Citit 1526 ori Ultima modificare Vineri, 08 Aprilie 2016 18:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.