Un tâlhar URMĂRIT NAȚIONAL a fost PRINS în judeţul Galaţi. Vestea pe care a primit-o în momentul capturării

Un tâlhar URMĂRIT NAȚIONAL a fost PRINS în judeţul Galaţi. Vestea pe care a primit-o în momentul capturării
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Ghidigeni a avut ghinionul să pice în plasa poliţiştilor tocmai într-un loc unde credea că nimeni nu îi va da de urmă.

La mare distanţă de localitatea de domiciliu, dar şi de Făurei, oraş a cărui judecătorie îl condamnase la doi ani şi două luni de puşcărie pentru o tâlhărie, individul a fost reperat de poliţiştii din comuna Scânteieşti, care au sesizat că era dat în urmărire naţională. A fost reţinut pe loc şi predat agenţilor de la Urmăriri, ocazie cu care s-a stabilit că avea de făcut puşcărie ceva mai mult decât stabilise instanţa din Făurei.

"În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul mai avea un rest de pedeapsă de executat de 1.161 de zile, pentru comiterea altei infracţiuni", precizează cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Condamnatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, unde-şi va executa pedeapsa.

Citit 2176 ori Ultima modificare Marți, 26 Aprilie 2016 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.