REGLARE DE CONTURI cu pumnii. BĂTAIE între vecini, de la o vacă şi doi salcâmi
Foto: Foto ”Viața liberă”, Mariana Constandache

REGLARE DE CONTURI cu pumnii. BĂTAIE între vecini, de la o vacă şi doi salcâmi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gunoiul de la animale şi doi salcâmi sunt motive suficiente pentru ca doi vecini din Fârţăneşti să se duşmănească într-atât, încât să-şi tranşeze problemele cu pumnii, în stradă. Cel care a suferit cel mai crunt adversitatea vecinului este un bărbat de 56 de ani, internat acum în Spitalul de Urgenţă, după ce omul cu care se duşmăneşte i-a aplicat o bătaie zdravănă. S-a întâmplat joi noaptea, în timp ce Petrică Bălan dădea să intre pe poarta casei.

"Eu cu el am avut de multe ori discuţii pentru că are o vacă care mereu face mizerie lângă gardul meu, iar mizeria de la porcii pe care îi creşte ajunge mereu la mine în curte. În plus, acum ceva timp, mi-a mutat şi gardul ca să taie doi salcâmi. Aseară (n.r. joi) m-a aşteptat în uliţă şi cum m-a văzut a sărit şi m-a lovit. Era şi cu femeia lui", a susţinut, vineri, Petrică Bălan. În urma bătăii primite, bărbatul s-a ales cu leziuni grave la nivelul feţei şi a avut nevoie de ambulanţă ca să ajungă la spital, mai întâi la Tg. Bujor, iar mai apoi, la Galaţi.

"Pacientul a fost internat de urgenţă în spitalul nostru, cu un traumatism cranio-facial. Are o plagă parietală care a necesitat tratament local, sutură locală. Are şi fracturile ale oaselor nazale din pricina cărora are în continuare hemoragie nazală şi urmează să mai fie supus unor investigaţii din zona O.R.L. Va mai rămîne internat câteva zile”, a declarat dr. Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Bărbatul rănit se gândeşte acum să apeleze la justiţie pentru a i se face dreptate, mai ales că le-a povestit deja şi poliţiştilor cele păţite. Oamenii legii au deschis deja un dosar penal, în urma sesizării, şi fac cercetări pentru lovire şi alte violenţe.

Citit 4254 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 August 2016 01:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.