Videanu cere explicaţii pentru închiderea UCC

Videanu cere explicaţii pentru închiderea UCC
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oficialii ArcelorMittal au confirmat, ieri, faptul că vor participa joi, 23 iulie, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, fără să poată aduce însă precizări suplimentare în ce priveşte agenda acestei întrevederi.

Trebuie însă precizat faptul că întâlnirea a fost anunţată încă de vineri de către ministrul Economiei, Adriean Videanu (foto), în cadrul unei dezbateri la care au participat şi sindicalişti de la FSS Metarom. Videanu a spus atunci că "este şocat" de decizia conducerii ArcelorMittal de a închide Uzina Cocso-Chimică de la Galaţi în condiţia în care ar fi primit tot sprijinul guvernului pentru a putea menţine în stare funcţionare bateriile de cocsificare.

Din acest motiv, a spus ministrul, în cadrul acestei întâlniri de joi la care vor participa şi sindicalişti va cere explicaţii celor de la combinat.

Citit 873 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.