Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost trimis în judecată de DIICOT

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi şantaj, în legătură cu activitatea trustului Gazeta, se arată într-un comunicat remis joi.

Procurorii DIICOT au reţinut că, în perioada 2004-2006, Paszkany a susţinut financiar un grup infracţional, condus de   Liviu Aurel Man, preşedintele trustului Gazeta, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţilor aparţinând trustului, cunoscând componenta grupului şi modul de operare, şi a folosit publicaţiile acestuia în interes personal sau al societăţilor sale, orchestrând şantajul exercitat  de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte în scopul de a obţine foloase materiale în scop ilicit.

În plus, în perioada ianuarie - noiembrie 2006, patronul CFR Cluj a determinat  o campanie denigratoare prin intermediul publicaţiilor trustului Gazeta la adresa părţii vătămate Iulian Dascalu, reprzentantul IULIUS GRUP IAŞI, pe care  a şi constrâns-o  prin ameninţări să-i cedeze, pentru suma derizorie de 10.000 euro,  o suprafaţă de teren de 13.974 m2 situată în municipiul Cluj-Napoca, a cărei valoare de circulaţie era de 400.000 euro.

Concret, în perioada 2004-2006, Paszkany a virat societăţilor aparţinând lui  Liviu Aurel Man diverse sume de bani, sub pretextul finanţării ziarului, pentru înfiinţarea de noi publicaţii. De asemenea, i-a închiriat la preţuri modice mai multe birouri pentru a asigura spaţiul necesar desfăşurării activităţii trustului de presa.

Potrivit procurorilor, patronul CFR Cluj a finanţat deschiderea ziarului “Gazeta de Bucureşti”, discuţiile purtate în mediul jurnalistic avansând  suma de aproximativ 200.000 – 300.000 euro.

Pe parcursul anchetei penale, mai mulţi martori au declarat că era de notorietate în mediul jurnalistic faptul că Paszkany finanţa publicaţiile “Trustului Gazeta” pentru a se folosi de acestea în promovarea afacerilor sale şi compromiterea celor care îi făceau concurenţă prin declanşarea unor campanii de presă tendenţioase şi negative împotriva acestora.

Sprijinirea financiară şi logistică a grupului a fost făcută de Paszkany în mod interesat,  pentru a-şi proteja imaginea sa şi a firmelor pe care le conducea. Pe de altă parte, în situaţiile în care interesele personale sau ale societăţilor sale o cereau, inculpatul a folosit, prin intermediul lui Liviu Man, toate publicaţiile trustului în scopul creării unei imagini negative, tendenţioase asupra unor persoane fizice sau juridice cu interese contrare acestuia.

Prin rechizitoriul din data de 19 ianuarie 2007, în dosarul nr.403D/P/2006 s-a dispus trimiterea în judecată a lui Man Liviu Aurel, Grama Aurelian, Pârcălab Călin Dan, Mureşan Aurel, Vidican Dorel Alexandru, Cocuţ Anca Elena, Avarvarei Adrian şi Onac Memoranda Suppllexa.  Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în cursul anului 2002, Man Liviu Aurel, Grama şi Pârcălab au înfiinţat săptămânalele “Gazeta de Cluj”, “Ziarul de Mureş” şi, respectiv, “Gazeta de Maramureş”. Sumele necesare editării şi publicării fiecăruia dintre aceste ziare, de circa 20.000 de lei pe lună au fost atrase, în principal, prin încheierea unor contracte de publicitate. Unele dintre contracte au fost încheiate prin şantajarea unor persoane vătămate.

În anul 2004, precizează procurorii, Liviu Man, Aurelian Grama şi Călin Dan Pârcălab au pus bazele unui grup infracţional organizat, în scopul obţinerii, prin şantaj, a unor contracte de publicitate.

În concluzie, sprijinirea grupului infracţional s-a realizat de către Paszkany prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţiilor aparţinând trustului Gazeta şi prin asigurarea spaţiului necesar desfăşurării activităţii editoriale.

Potrivit procurorilor, cei trei inculpaţi au comis acte de şantaj şi anterior anului 2004. Aceştia şi-au dat seama că folosind puterea presei, există posibilitatea obţinerii unor mari sume de bani, într-un timp scurt, cu eforturi şi riscuri minime, prin şantajarea unor persoane. O dată cu obţinerea primelor câştiguri, aceştia au realizat că profiturile pot fi mult mai mari, dacă acţionează în mod organizat, pe un teritoriu cât mai larg. Acţionând în mod concertat, grupul a urmărit să-şi extindă activitatea în mai multe judeţe ale ţării, pentru a avea acces la “marea publicitate”.

Dosarul lui Paszkany a fost înaintat Tribunalului Cluj.

Citit 737 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.