UPDATE | Lovitură la o zi după alegeri. Liderul PSD Galaţi, plasat sub control judiciar de DNA

UPDATE | Lovitură la o zi după alegeri. Liderul PSD Galaţi, plasat sub control judiciar de DNA
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

UPDATE Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală faţă de trei foşti miniştri, în dosarul "Microsoft". „Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea preşedintelui României, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale a următorilor inculpaţi: Nica Dan, Athanasiu Alexandru şi Ţicău Silvia Adriana”, se arată într-un comunicat al DNA.

Gălăţeanul Dan Nica, liderul PSD Galaţi, actualmente europarlamentar, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. De aceeaşi faptă este acuzat şi Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005, dar şi gălăţeanca Adriana Silvia Ţicău, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 - iunie 2004, respectiv, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie - decembrie 2004.
Conform comunicatului DNA, Dan Nica şi Alexandru Athanasiu au fost plasaţi sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În această perioadă, cei doi trebuie să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Procurorii au dispus ca Alexandru Athanasiu să nu părăsească ţara fără încuviinţarea organului de cercetare penală. Această măsură nu s-a dispus şi faţă de Dan Nica, acesta putând astfel să meagă la muncă, la Parlamentul European.
„Inculpaţilor Athanasiu Alexandru şi Nica Dan li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai menţionează în comunicatul DNA.

Procurorii nu au liat până acum nicio măsură preventivă faţă de Adriana Ţicău. De asemenea, anchetatorii susţin că celor trei foşti miniştri li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


Fostul ministru gălăţean Dan Nica a fost plasat sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti. Aceeaşi măsură preventivă a primit-o şi Alexandru Athanasiu, acesta primind totodată şi interducţia de a pleca din ţară fără încuviinţarea procurorilor DNA.

Într-un comunicat de presă, DNA Bucureşti a anunţat faptul că a început urmărirea penală faţă de Dan Nica, Adriana Silvia Ţicău şi Alexandru Athanasiu, toţi fiind cercetaţi pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

Citit 13178 ori Ultima modificare Luni, 12 Decembrie 2016 22:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.