Un bătrân a căzut într-un hău de 20 de metri

Un bătrân a căzut într-un hău de 20 de metri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bătrâneţe chinuită! Un sexagenar din localitatea gălăţeană Balinteşti a fost luni la un pas de a-şi pierde viaţa după ce… l-a înghiţit pământul. Omul a călcat din neatenţie într-o râpă, salvatorilor din zona Bereşti Meria fiindu-le necesare peste două ore pentru a-l readuce la suprafaţă.

Două ore de intervenţie

Pe când se ducea la câmp, ieri, la ora 5 dimineaţa, Alexandru Tănase, în vârstă de 67, din satul Balinteşti, comuna Beresti-Meria a căzut într-o râpă de 20 de metri. „Alertaţi prin 112, garda de intervenţie Bereşti şi un echipaj al SMURD-ului Târgu Bujor au ajuns de urgenţă la faţa locului”, a declarat locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi. În cădere, cetăţeanul a suferit mai multe leziuni, mâna şi piciorul drept fiind rupte.

După două ore de chin, „echipajele de salvatori l-au scos din râpă pe bătrân în condiţii de siguranţă, omul fiind transportat pentru îngrijiri la spitalul Sfântul Apostol Andrei din Galaţi”, încheie purtătorul de cuvânt al I.S.U..

Citit 994 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.