ȚIGĂRI ASCUNSE în butelia de gaz a autoturismului

ȚIGĂRI ASCUNSE în butelia de gaz a autoturismului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Duminică, 26 februarie, în jurul orei 22,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, brăileanul G.G., în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un autoturism marca Daewoo.

Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră le-au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului, s-au descoperit, ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în butelia de gaz a autoturismului, 4.000 de ţigarete (200 de pachete) marca Ashima, fără timbru de acciză.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 2.400 de lei, şi a autoturismului, în valoare de 4.500 de lei, în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 10.000 de lei.

Citit 1346 ori Ultima modificare Marți, 28 Februarie 2017 20:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.