Pasiunea pentru PESCUIT l-a băgat în puşcărie

Pasiunea pentru PESCUIT l-a băgat în puşcărie
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un gălăţean în vârstă de 67 de ani, Mircea Z., a mers, săptămâna trecută, la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pentru a solicita eliberarea unui aviz necesar pentru pescuit recreativ-sportiv în apele de frontieră.

Pe timpul derulării verificărilor specifice în vederea eliberării documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul fusese condamnat, în luna noiembrie 2016, la un an, nouă luni şi zece zile de închisoare, deoarece a făcut parte dintr-un grup infracţional specializat în fraude imobiliare ce acţiona pe raza municipiului Galaţi.

Ca urmare a celor constatate, au fost dispuse măsuri în vederea depistării şi reţinerii celui în cauza, acesta fiind identificat în zona Trecere bac a municipiului Galaţi, de un poliţist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

“Colegul nostru a procedat la legitimarea şi reţinerea lui Mircea Z. şi a solicitat  sprijinul unei echipe operative din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră  Galaţi. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi, ulterior, a fost predată lucrătorilor din cadrul  Serviciului Investigaţii Criminale a I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor legale”, ne-a declarat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Citit 1940 ori Ultima modificare Marți, 21 Martie 2017 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.