"Luna plantării arborilor", la Galaţi

"Luna plantării arborilor", la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia Silvică Galaţi informează că perioada 15 martie - 15 aprilie poartă numele de „Luna plantării arborilor”, conform noului Cod silvic.

Pe toată durata acestei luni, membrii Direcţiei vor întreprinde „acţiuni concrete de conştientizare a rolului şi importanţei pădurilor, în special în rândul tineretului din grădiniţe, şcoli, licee şi facultăţi, prin împăduriri pe terenurile proprii din fondul forestier avute în administrare sau suprafeţe din afara fondului forestier naţional, în care sunt aşteptaţi sau vor participa atât echipe de muncitori din cadrul ocoalelor silvice, cât şi voluntari de la diverse instituţii sau organizaţii non-guvernamentale”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Silvice Galaţi.

Direcţia Silvică sprijină împăduririle

Direcţia Silvică Galaţi informează că poate „sprijini acţiunile de împăduriri sau plantări desfăşurate de şcoli, primării sau alte instituţii în diverse locaţii, prin consiliere de către personal silvic specializat şi vânzări de puieţi forestieri la preţuri avantajoase, din speciile disponibile”. Specialiştii spun că important nu este doar să plantăm pomi, ci şi să ştim ce specii se potrivesc într-o anumită zonă, în funcţie de sol şi climă.

Citit 1202 ori Ultima modificare Joi, 23 Martie 2017 15:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.