Sărbătoare la CE.T.A.T.E.

Sărbătoare la CE.T.A.T.E.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A fost seară festivă, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, la Centrul Turistic şi de Agrement pentru tinerii din Euroregiunea Dunărea de Jos Galaţi (CE.T.A.T.E). Asociaţia Casa Noastră, care a implementat proiectul, a împlinit şase ani şi a avut suficiente motive de bucurie.

În tradiţia bunei colaborări dintre asociaţie şi autorităţile locale, la evenimentul care a început în jurul orei 20.00 au luat parte mai multe personalităţi, printre care primarul Dumitru Nicolae, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, europarlamentarul Adriana Ţicău, directorul DJSP Galaţi, Costinela Georgescu şi pr. protopop Eugen Buruiană.

Seara a debutat cu prezentarea unei expoziţii de picturi şi icoane semnate de elevi de la Liceul de Artă Dimitrie Cuclin şi Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. Apoi, trei voluntari cu ştate vechi în proiect, cu toţii studenţi acum, au dat detalii privind drumul frumos, deşi nu tocmai uşor, parcurs de la ideea creării acestui centru şi până la realizarea sa propriu-zisă.

În cadrul proiectului lansat acum doi ani, voluntarii au încercat, printre altele, să combată sedentarismul în rândul tinerilor, dar şi lipsa de comunicare. Mai exact, obiectivul general enunţat este „este întărirea relaţiilor de cooperare transfrontalieră în vederea promovării turismului durabil şi implicarea tinerilor în promovarea turismului regional, a resurselor naturale, istorice şi a patrimoniului cultural în regiunea transfrontalieră”, iar grupul ţintă: „400 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29 de ani din regiunea transfrontalieră Galaţi-Cahul”. 

Potrivit informaţiilor oferite de organizatori, până în prezent s-au  bucurat de acest program destinat tinerilor din Republica Moldova  180 de beneficiari împreună cu 20 de însoţitori ai acestora.

Proiectul CE.T.A.T.E. a fost sprijinit de Consiliul Local şi Primăria Galaţi, prin intermediul Vioricăi Palade – directoarea Direcţiei de Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei Galaţi, dar şi Protopopiatul, Asociaţia Sporting Club, Aiesec Galaţi şi alţii. 

Dacă tot am reuşit, să mergem şi mai departe -  şi-au spus atât membrii Asociaţiei Casa Noastră, cât şi reprezentanţii Primăriei în proiect. Arhitectul Radu Drişcu a prezentat, pe scurt, planurile de extindere a centrului, care vor include, printre altele, un spaţiul acoperit în care tinerii se vor putea relaxa cu ajutorul apei – bazine acoperite şi spaţii de relaxare. 

După ce invitaţii oficiali au luat cuvânt şi şi-au declarat, fiecare, sprijinul în vederea susţinerii şi extinderii proiectului, a urmat un spectacol regizat de Ana Condrea, artistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

I-au încântat pe cei prezenţi atât elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, cât şi mici artişti – unii deja cunoscuţi, alţii în curs de afirmare. În toiul spectacolul au fost eliberaţi porumbei albi, în vreme ce, spre încântarea celor mici, un iepure ţopăia de ici-acolo, pe spaţiul verde ce înconjura scena.  

Una peste alta, oamenii care au făcut posibilă înfiinţarea centrul CE.T.A.T.E şi-au propus fie tot mai receptivi la nevoile tinerilor şi să le poată răspunde din ce în ce mai eficient.

Citit 961 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.