Poliţiştii locali, obligaţi să păzească maşinile parcate, pentru a da amenzi

Poliţiştii locali, obligaţi să păzească maşinile parcate, pentru a da amenzi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii, formulat de Avocatul Poporului, prin care se solicita clarificarea unor chestiuni legate de activitatea Poliţiei Locale în trafic.

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (...) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, poliţiştii locali nu mai au voie să solicite informaţii din care să reiasă cine şi cui a încredinţat un autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice. Practic, poliţiştii locali pot da amenzi doar dacă îl surprind pe conducătorul auto în flagrant sau dacă aşteaptă ca acesta să revină la maşină.

Avocatul Poporului a formulat recursul în interesul legii motivând că au existat instanţe care au desfiinţat procesele-verbale de contravenţie făcute de poliţiştii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt legale.

Decizia luată de Curtea Supremă va fi obligatorie pentru toate instanţele din ţară abia după ce aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Siguranţa rutieră, monitorizată în continuare  

Directorul Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui, ne-a explicat faptul că aşteaptă publicarea deciziei pentru a vedea dacă se impun măsuri speciale. "Referitor la decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Poliţia Locală Galaţi aşteaptă publicarea actului în forma finală, după care, dacă se impun unele măsuri, acestea vor fi luate. Important de menţionat este faptul că Poliţia Locală Galaţi, pe segmentul de siguranţă rutieră, nu îşi va diminua activitatea, ci va acţiona în continuare împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Galaţi", ne-a declarat Petrică Hahui.

Când şi pentru ce vă poate da amendă poliţistul local

Poliţiştii locali gălăţeni de la rutieră îşi defăşoară activitatea pe baza unor hotărâri emise de Consiliul Local, prin care pot sancţiona contravenţional conducătorii auto, pentru diverse abateri.

Astfel, conform HCL 79/2002, poliţiştii locali aplică sanţiuni pentru autoturisme parcate pe spaţiul verde şi autoturisme parcate, staţionate sau oprite în parcuri, alei pietonale, insule de dirijare a circulaţiei, esplanade, trotuare.

De asemenea, o serie de articole din HCL 307/2006 le dau posibilitatea poliţiştilor locali să aplice amenzi pentru spălarea, abandonarea sau expunerea spre vânzare a autovehiculelor pe domeniul public, neasigurarea curăţeniei exterioare a autovehiculelor, etc. Tot la hotărâri emise de Consiliul Local intră şi HCL 335/2014, care interzice staţionarea voluntară pe drumurile publice şi terenurile care aparţin domeniului public sau privat al municipiului Galaţi a autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, a autovehiculelor care au mai mult de nouă locuri pe scaune şi a utilajelor.

Conform deciziei Înaltei Curţi, poliţiştii locali nu mai pot cere informaţii despre cei care au condus autovehiculele parcate neregulamentar dacă aceştia nu sunt găsiţi lângă maşini.

Amenzi de peste 500.000 de lei, într-un an

În anul 2016, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au constatat şi aplicat 2.818 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de aproximativ 567.280 de lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate la regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv OUG nr. 195/2002 (2.716), ceea ce reprezintă 96 la sută. Totodată, anul trecut au fost constatate în flagrant 19 infracţiuni, 11 dintre ele fiind prevăzute de OUG nr. 195/2002.

Ce spune Legea 155/2010

Conform Legii 155/2010, poliţiştii locali au dreptul de a constata contravenţii pentru încălcarea următoarelor norme rutiere:

a. oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;

b. depăşirea masei maxime admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum;

c. cele referitoare la pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală;

d. cele referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;

e. cele cu privire la vehiculele fără stăpân sau abandonate.     

       

Citit 15592 ori Ultima modificare Luni, 26 Iunie 2017 00:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.