UPDATE | Dezastru la Tecuci. Pagube uriașe după ce un bazin cu apă din curtea unei fabrici a cedat

UPDATE | Dezastru la Tecuci. Pagube uriașe după ce un bazin cu apă din curtea unei fabrici a cedat
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

UPDATE | Dezastru la o fabrică de conserve din Tecuci. Sâmbătă, 22 iulie, în jurul orei 17,00, un bazin de apă, cu o capacitate de 1.000 de metri cubi, aflat în curtea fabricii, a cedat. La momentul respectiv, bazinul era doar pe jumătate plin. Cu toate acestea, cantitatea mare de apă, 500 de metri cubi, a năvălit pur şi simplu în curtea în care se aflau parcate mai multe maşini.

Autovehiculele au fost luate de apă şi s-au lovit între ele, fiind avariate. Conform celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, au fost afectate 18 autoturisme şi două TIR-uri. „Sâmbătă, 22 iulie, în jurul orei 17,00, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident în zona industrială din municipiul Tecuci. În urma incidentului a fost avariat un bazin de aproximativ 1.000 de metri cubi. Au fost avariate aproximativ 18 autoturisme ce aparţineau operatorului privat şi câtorva persoane fizice din zonă. A mai fost afectată şi o hală de aproximativ 100 de metri pătraţi, dar şi câteva anexe din zona respectivă”, ne-a declarat cpt. Cătălin Sion, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Din fericire, niciun angajat al fabricii nu a fost rănit, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Pompierii care au intervenit la faţa locului au făcut verificări pentru a stabili care este cauză care a stat la baza acestui incident. „În urma verificărilor la faţa locului s-a constatat că avarierea s-a produs, considerăm noi, în urma uzurii morale a acestui bazin sau din cauza unei defecţiuni tehnice a unui robinet. Nu au fost înregistrate victime, au fost înregistrate doar pagube materiale. Valoarea aproximativă este în curs de stabilire, oricum este o pagubă foarte mare”, a adăugat cpt. Cătălin Sion.

Se pare că în urma incidentului s-au ales cu pagube şi alţi agenţi economici din zonă. Astfel, pe lângă pierderea cu care s-a ales, firma care deţinea bazinul de apă va fi nevoită, cel mai probabil, să achite pagubele şi pentru ceilalţi agenţi economici afectaţi.


Dezastru, sâmbătă după-amiază, 22 iulie, în curtea unei fabrici de conserve din Tecuci. Un bazin de apă, cu o capacitate de 1.000 de metri cubi, a cedat, iar toată apa s-a revărsat în curtea fabricii. Mai multe mașini parcate în curte au fost luate de apă și s-au lovit între ele fiind avariate. Apa a inundat și o hală de aproximativ 100 de metri pătrați.
 
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
 
Vom reveni cu amănunte.
Citit 20504 ori Ultima modificare Luni, 24 Iulie 2017 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.