Mogoşoaia – 20 de ani

Mogoşoaia – 20 de ani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 10 septembrie 1989, duminica aceea ceţoasă, când s-a scufundat, în urma unui teribil accident, vasul de pasageri „Mogoşoaia”, eu nu eram în oraş, ci într-o tabără din judeţul Bacău. Chiar în ziua aceea făcusem împreună cu colegii o excursie la Lacu Roşu, unde ar fi urmat să ne plimbăm cu bărcile pe lac. A fost ceaţă însă şi acolo, aşa că am rămas cu toţii pe mal.

Reveniţi, seara, în tabără, am fost bombardaţi de telefoanele părinţilor, înnebuniţi la gândul de a ne fi ştiut pe vreo apă, oricare ar fi fost ea. Peste numai două zile, reveniţi în oraş, aveam să fim, la doar 13 ani, martorii urmărilor celei mai negre zile din istoria marinei civile româneşti.

Nu ştiu ce-şi mai amintesc acum copiii de atunci, eu una n-am uitat şi n-am să uit nicicând săptămâna care a urmat. În cartierul meu, la fiecare trei, patru blocuri, era câte o victimă.

Adus acasă în sicriu închis, omul era plâns de ai săi între blocuri, afară. Nu s-a dat voie, din motive de securitate a sănătăţii, să fie duşi morţii în case. Priveghiurile au durat puţin, nu trei zile, după datină.

Văd şi acum, cu ochii minţii, cortegiile funerare trecând pe strada Oltului,  către Cimitirul Cătuşa. Simt în aer mirosul cadavrelor în descompunere, pe care vântul îl aducea, dinspre mal, peste oraş.

În jurul meu, oamenii vorbeau numai despre asta. Vorbeau şi plângeau. Plângeau chiar dacă nu le murise nimeni apropiat. Plângeau pentru soarta crudă a celor 216 oameni care şi-au pierdut viaţa în urma ciocnirii dintre nava bulgărească „Petar Karamincev” şi pasagerul „Mogoşoaia”, care făcea curse regulate între Galaţi şi Grindu, aflat la doar câteva zeci de minute distanţă, pe celălalt mal al Dunării.

Ce s-a întâmplat atunci, acum aproape 20 de ani, e clar. Vasul românesc s-a scufundat în trei minute cu aproape toţi pasagerii, scăpând doar câţiva, ca prin minune. De ce s-au întâmplat lucrurile aşa, practic, nici acum nu se ştie exact.

Vinovat a fost găsit comandantul vasului bulgăresc, iar firma proprietară a fost obligată de instanţă la plata despăgubirilor către urmaşii victimelor şi către Navrom. 20 de ani mai târziu, puţini şi-au primit însă banii, iar comandantul bulgar nu a stat mai mult de 60 de zile în închisoare.

Odată încheiat procesul în România, a trebuit deschisă o altă acţiune, în Bulgaria. Şi, cum se întâmplă în asemenea cazuri, familiile victimelor nu au mai avut putere, nici financiară, nici sufletească, să continue lupta.

După 20 de ani, ani în care familii întregi din Grindu, dar şi din Galaţi, şi-au plâns morţii, făcând pod de durere peste apele Dunării, banii parcă nici nu mai sunt la fel de importanţi. Important este ca septembrie 1989 să nu se mai repete. Niciodată.

Foto: arhiva VL

Citit 3527 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.