Anuala de Arhitectură 2017 | Iubitorii de frumos, aşteptaţi la Casa Serfioti

Anuala de Arhitectură 2017 | Iubitorii de frumos, aşteptaţi la Casa Serfioti
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Casa Serfioti, splendida clădire de pe strada Domnească nr. 52, va găzdui, timp de două zile, pe 6 şi 7 octombrie 2017, Anuala de Arhitectură "Casa Mică - Casa Cuib" - Ediţia a V-a, organizată de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Filiala „Dunărea de Jos” (Galaţi - Brăila).

Conform tradiţiei, lucrările anualei se desfăşoară alternativ, în Brăila şi Galaţi. Anul acesta a venit rândul Galaţiului să fie gazda evenimentului, la care sunt invitaţi nu doar arhitecţii din cele două oraşe de la Dunărea de Jos, dar şi pasionaţii de arhitectură şi de frumos. Şi spunem asta pentru că, după cum am aflat de la preşedintele filialei OAR „Dunărea de jos”, arhitectul Sergiu Porumboiu, vineri, 6 octombrie 2017, are loc unul dintre cele mai interesante şi mai captivante momente ale anualei. Prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc va susţine, de la ora 18,00, prelegerea „Poetica Arhitecturii”, la care au acces nu doar arhitecţii, şi ci şi persoanele interesante de arhitectură, de bun-gust şi de frumos.

Concurs de proiecte

Alegerea Casei Serfioti, o bijuterie arhitecturală realizată de arhitectul Comisiei Europene, Oscar Swab, care a renăscut din propria ruină datorită proprietarului ei, Marcel Capriş şi a arhitectului Sergiu Porumboiu nu este deloc întâmplătoare! La prima ediţie a anualei, în 2013, proiectul de restaurare a Casei Serfioti a fost premiat! Acum, proiectul a fost din nou tipărit şi va fi expus în Casa Serfioti, căreia i-a venit rândul să găzduiască cel mai important eveniment de arhitectură din Galaţi-Brăila.

Şi pentru că tot vorbeam de concurs, sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 17,00 va avea loc festivitatea de premiere a proiectelor înscrise în cadrul anualei. Secţiunile anualei 2017 sunt: "Casa Mică – Casa Cuib" (proiecte realizate sau nerealizate, proiecte de idei, de sertar), "Locuinţe individuale" (proiecte executate sau în curs de execuţie, dar şi proiecte neexecutate sau de sertar), "Case de vacanţă" (proiecte executate şi proiecte de sertar), "Social-culturale şi de producţie" (proiecte executate sau în curs de execuţie), "Arhitectură prin design" (design de mobilier, design de produs, grafic design) şi "Arhitectură tânără" (proiecte personale ale arhitecţilor stagiari, exclusiv lucrări de diplomă).

Proba de foc a arhitecţilor

Secţiunea „Casa mică – casa cuib” a constituit o invitaţie adresată tuturor arhitecţilor din toată ţara, membri ai OAR, nu doar celor din filiala „Dunărea de Jos”. După cum am aflat de la arhitectul Sergiu Porumboiu, o casă, cu cât e mai mică, cu atât e mai greu de făcut, mai ales dacă se doreşte una „cuib”, adică un cămin adevărat! „Este proba de foc a meseriei! Aici se vede măiestria arhitectului, că «avioane» poate să facă oricine!”, ne-a spus preşedintele OAR „Dunărea de Jos”. La această secţiune s-au înscris 46 de arhitecţi, dar au fost predate efectiv 26 de proiecte.

Proiectele depuse în cadrul anualei vor fi analizate de un juriu al cărui preşedinte este prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Alături de domnia sa, din juriu fac parte arhitecţi recunoscuţi: arh.dipl. Liliana Bargu – preşedinte OAR filiala „Bacău-Neamţ”, arh.dipl. Cosmin Falub – preşedinte OAR filiala „Bihor”, arh.dipl. Alexandru Bălan – preşedinte OAR filiala „Dobrogea”, arh.dipl. Alexandru Rugescu – preşedinte OAR filiala „Hunedoara”, arh.dipl. Mihai Drişcu – preşedinte OAR filiala „Iaşi”, arh.dipl. Dumitru Barbu – preşedinte OAR filiala „Muntenia Vest” şi dr.arh. Dragoş Horia Buhociu – secretar juriu, filiala „Dunărea de Jos”.

Şi, ca în fiecare an, proiectele câştigătoare, dar şi cele participante, vor fi expuse, câte o lună de zile, la mall-urile din Galaţi şi Brăila.

Citit 2592 ori Ultima modificare Joi, 05 Octombrie 2017 10:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.