O femeie a MURIT ARSĂ în propria locuinţă

O femeie a MURIT ARSĂ în propria locuinţă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Jarul căzut dintr-o sobă nesupravegheată a declanşat o dramă, într-o gospodărie din localitatea Băneasa. Casa în care locuiau o femeie de 42 de ani şi concubinul ei, cu trei ani mai în vârstă, a fost cuprinsă de fum şi mai apoi de flăcări, imobilul ajungând să fie mistuit de incendiu, care, din păcate, avea să ia şi o viaţă. Pe cea a femeii, care în faţa pericolului de a-şi pierde agoniseala, s-a repezit în casa în care focul se extindea cu repeziciune. Nu a apucat să mai iasă, pentru că a leşinat din cauza fumului, şi nici concubinul ei, care a apucat să sune la 112, nu a avut cum să o ajute.

"Am fost sesizaţi cu privire al producerea unui incendiu la o locuinţă. S-au deplasat două autospeciale, care au lichidat incendiul. Au fost distruse două camere şi 20 de metri pătraţi de acoperiş. Din păcate, în casă a fost găsită femeia, care era carbonizată", a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Nici concubinul femeii nu a scăpat nevătămat. El s-a ales cu arsuri pe faţă şi pe cap, fiind transportat de ambulanţă la Spitalul din Tg. Bujor. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a incendiului jarul căzut din soba cu care cei doi îşi încălzeau locuinţa.

Citit 6734 ori Ultima modificare Duminică, 15 Octombrie 2017 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.