A început „Săptămâna pentru prevenirea infracţionalităţii”

A început „Săptămâna pentru prevenirea infracţionalităţii”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni, în cadrul conferinţei de presă susţinute la sediul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi, comisarul Daniel Miron, inspectorul-şef al instituţiei, a anunţat desfăşurarea – în intervalul 21-25 septembrie – a Săptămânii pentru Prevenirea Criminalităţii.

Prezenţi la conferinţa de presă, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, colonelul Mircea Olaru, şeful Jandarmeriei gălăţene, directorul Cristina Gânsă (Poliţia Comunitară) şi comandantul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Didel Bădărău şi-au exprimat public sprijinul, anunţând şi sprijinul efectiv pentru aplicarea programului de activităţi anunţat de Poliţia Galaţi.

Astfel, dacă ziua de luni a fost dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, activităţile de marţi se vor concentra pe prevenirea criminalităţii în mediul rural; miercuri va fi rândul prevenirii infracţionalităţii stradale, joi – al prevenirii furturilor din locuinţe, vinerea încheind programul naţional al Săptămânii de Prevenire cu activităţi privind siguranţa rutieră.

Zilnic, „Viaţa liberă” vă va ţine la curent cu programul Poliţiilor locale (program adaptat acestei săptămâni) şi vă va pune la dispoziţie materiale informative privind starea infracţionalităţii, în judeţul nostru. Între timp, să nu uităm – este neplăcut de sănătos să fii corect.

Citit 1987 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.