Da... între cele două războaie mondiale, când Majestatea ne era în frunte, părinţii mei şi ai unor dumneavoastră nu umblau cu floare la ureche şi nu căutau potcoave de cai morţi, nu mizau pe noroc şi pe baliverne debitate de năimiţii şi mincinoşii de atunci. Nu aşteptau pere mălăieţe. Nu se uitau în sus şi nu se rugau de mană cerească. Aşa, cu toate greutăţile materiale şi spirituale, munceau până-i strângea glia-n braţe... de bucurie. Cocoana Sărăcia sclipea Š...

Hai să ne sfădim fără sâc! sâc!... să ieşim din iastă fundătură, să fugim din ist calabalâc şi din iastă acră mură-n gură!... Hai să ne jucăm de-a omul... hai... hai să dăm la cai bună vestire... cailor, di/stinşii noştri cai în război şi-n pace şi-n iubire! Cailor... la trap şi în galop, în buiestru şi-n zăbală... fie-i scrisei voastre sufletul meu, rob... hai să dăm o şansă veşniciei: fără voi, nu are nici un rost, se sfârşeşte-ndată... şi nu ...

Da...părinţii mei şi ai unor dumneavoastră n-au dormit în puf de lebădă, n-au avut slugi în bătătură, n-au simţit bunăstare materială, cum se laudă unii şi alţii că au avut, adică leneşii şi hoţii din toate regimurile ultimei sute de ani. Şi în perioada interbelică, şi în cea postbelică, şi în perioada postcomunistă au existat lichele de tot felul, a funcţionat o sărăcie de tot felul, au stat la cârma ţării/patriei tot felul de cioflingari, oportunişti, răi ...

E noaptea...numai noaptea poate fi în rochie de ziuă, foarte lungă...!... Stă şi-o aşteaptă tocmai de atunci, însă nu ştie dacă va s-ajungă tocmai acum, nu crede-n ne/noroc, nici în magie neagră, albă, verde, nu varsă lacrimi, nu se roagă-n sus... dacă n-ajunge, n-are cum/ce pierde!   Nu are cum şi ce să mai câştige când Cest Acolo e un Cel Aice!   Stă şi aşteaptă...lumea-i face semn cu degetul şi vorba de ocară, îl crede crud, zănatec, dus în jos, pe apa rece-a ...

Nu ştiu de ce şi cum o fi murit ceastă soprană mică, de pădure... cred c-a ucis-o vrun puşcaş viclean, cu chip de om obişnuit să fure! Stă ţeapănă şi mută pe colnic... şi n-ochi nici o scânteie nu mai are, sufletul ei înfăşurat în tril (ultimul tril) se pierde-n depărtare! Înaltul stă oleacă din văzduh, se-nclină la pământ să privegheze o moarte criminală, fără sens, ascunsă-n trupul cestei mici mirese! Şi păsări vin cernite, toate vin cu tot ce au curat, ...

Părinţii mei, cum şi ai unor dumneavoastră, au trăit/trecut prin mai multe regimuri, pe sub controlul şi pe sub ochiul/bagheta multor "dirijori" săriţi de pe fix. Smintiţi, adică. Au trăit şi au trecut e un fel de a spune, aşa, ca să mă aflu-n treaba cestei rubrici pentru care m-am ales cu 3,14 prieteni, dar şi cu 14,3 duşmani. După cum se vede, prietenii rezultaţi sunt puţini, în raport cu duşmanii. Însă, tot după cum vedeţi, aceşti puţini sunt (sigur) mai importanţ ...

Mă uit cum stai cuminte n-arhiva mea şi-mi numeri tristeţea, pasul, plânsul, smerenia, păsarea, mă urmăreşti întruna, mă-ntrebi...eu dau din umeri, nu ştiu de ce, de unde, nu ştiu răspunsul care-a fost martor la pornirea "eu"(lui) meu spre mine, spre oasele şi carnea mereului acesta necunoscut, nemernic, nenorocit...în fine...!... Făptaşii?...cică-s minus Celestul plus Celesta!   Un "eu" cu ochi, cu sânge, pipernicit, uşernic printre atâtea sacre, păgâne, false "eu"(ri).. ...

Şi mi se pare că mama a uitat să-mi spună ce voia să-mi spună ieri, când mă întreba dacă sunt atent! Şi mi se pare că o văd venind tocmai dinspre Nazareth, cu o Steauă-n pestelcă! Şi mi se pare că trece pe la Bibliotecă şi vorbeşte cu nenea bibliotecarul! Şi mi se face frică! Oare nu cumva n-am luat cărţile pe care mi-a poruncit ea să le iau? Şi mi se pare că se apropie de casă, încet, pe Valea Zimbrului, murmurând "foaie verde ca mărarul,/ patru boi leagănă caru ...

Sunt în capăt de "Lacuri". Pe culmea zării, cum zic localnicii. Şi o văd pe mama. Nu-i mama. E Duminica noastră cea de toate zilele. Ea-i Duminica noastră fără sfârşit. Ea ne face Duminică în fiecare zi şi ne dă la toţi, ca şi cum câte o turtă coaptă pe plită ne-ar da. Ea ne arată ce şi cum trebuie să facem pentru a crede că mâine, Luni, este Duminică. Şi pentru a crede că poimâine, Marţi, este tot Duminică. Cum, adică, ne arată ce şi cum? Uite-aşa ne arată! ...

Această vreme bună nu a mai fost vreodată: se vede, se aude... ÅŸi pot (frumos) de/scrie cum fulgeră ÅŸi tună pe geamul dinspre tine, ÅŸi-l sparge, intră norii ÅŸi-mi plouă-n farfurie!... De când aÅŸtept să plouă, mi-i sufletu-n jeratec, ÅŸi ochii în pustiuri, ÅŸi mâinile uscate, mi-i seacă-nchipuirea ÅŸi inima... (dă, Doamnă!)... ÅŸi beau cu două linguri, ÅŸi beau pe săturate! Åži fulgeră ÅŸi tună... ÅŸi fulgeră ÅŸi tună... ÅŸi Noe-mi face semne, vrea să mă sui în ArcÄ ...