Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Remember. Gheorghe Lăutaru (1960-2010)

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în MAGAZIN

Remember. Gheorghe Lăutaru (1960-2010)
Ciclistul Gheorghe Lăutaru s-a născut pe 30 august 1960, la București. În 1978, a obținut patru titluri de campion național. În 1979, a câștigat primul său titlu de campion național de seniori (velodrom), iar în 1980 a câștigat alte două titluri pe șosea și două pe velodrom pentru clubul Dinamo. În 1983, a ocupat locul 1 cu echipa în Turul Turciei. În acelaşi an, a obținut locul 2 și medalia de argint la Jocurile Mondiale Universitare de la Edmonton (Canada), în proba de ...
Oameni de seamă. Dimitrie Găzdaru, iniţiator al romanisticii în Argentina
Lingvistul Dimitrie Găzdaru s-a născut pe 18 ianuarie 1897, în comuna Grivița, judeţul Ialomița. A fost discipol și asistent al lui Alexandru Philippide, la Universitatea din Iași. A fondat prima Catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului al XX-lea.A studiat la Seminarul din Galați, apoi s-a transferat la Liceul Internat (Colegiul "Costache Negruzzi") din Iași. A u ...

ÎNTOARCERE la MĂRUL MANUSCRIS (dosarele XYZ)

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

ÎNTOARCERE la MĂRUL MANUSCRIS (dosarele XYZ)
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"eu, de astăzi, jur: nu mă mai joc/ fără noimă... iată, cum se vedeşi s-aude împrejurul tot/ (şi al meu, şi-al tău) pe îndelete,dincolo de garduri şi de uşi,/ de pereţi, de mofturi, de răbdare!...(ştiu că m-am jucat pe sama cui/ a murit frumos... şi încă moare...)!ştiu că am zvârlit dinspre urât,/ dinspre rău şi dinspre-mpovărare,cu securea, să dau luna jos.../ luna asta... luna următoare...!ştiu, m-am furişat ...

CE ZGOMOT FACE CÂNTECUL CÂND MOARE?!

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

CE ZGOMOT FACE CÂNTECUL CÂND MOARE?!
Această întrebare/mirare mi-a fost dată s-o aud într-o dimineaţă, cam pe la ora când ţărancele autentice prăşesc şi doinesc pe coclauri, nu trag aghioase-n iatac şi nu mănâncă răsărită şi bazaconii în cerdac, nu stau la cleveteală-n poartă şi nu se uită la Joiana cum crapă de foame la ieslea goală.Eram pe Zăpodie, cu mama, la prăşit porumb, runda întâi. Şi aveam şi praştia la brâu. O ciocârlie începe să se înalţe spre ceruri, în spirale liniştitoare, c ...

Carnet cultural 18-19 ianuarie 2025

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în CULTURA

Carnet cultural 18-19 ianuarie 2025
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Transpuneri sonore", cu lucrări din creaţia lui Ioan Simion Mărculescu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Salonul de Iarnă" al artiştilor plastici din Galaţi.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache Negri" (comuna Costache Negri) - Temporar închisă.Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" ...

Meteo 18-19 ianuarie 2025

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Meteo 18-19 ianuarie 2025
În acest weekend, cerul va fi în mare parte senin. Temperaturile maxime vor ajunge la 9°C sâmbătă și la 8°C duminică. Minimele nocturne sunt estimate la 0°C sâmbătă și -2°C duminică. Există șanse minime de precipitații, de circa 4-6%. Vântul va atinge viteze cuprinse între 8 și 10 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 772 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va avea valori cuprinse între de 67 și 70%.(Informaţii din surse online) ...

Horoscop 18 ianuarie 2025

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP

Horoscop 18 ianuarie 2025
BerbecVin oportunități, este un moment favorabil pentru a-ți lărgi orizonturile.TaurAccepți noi păreri, descoperi că asupra unei situații nu deții controlul.GemeniEste un cadru astral minunat pentru a petrece timp de calitate cu cei dragi.RacAr fi bine să faci pace cu o anumită situație din trecut, să te eliberezi.LeuAi multe de făcut, începi un nou capitol și aceasta este de bun augur.FecioarăEste o zi minunată pentru activități distractive și amintiri frumoase.BalanțăSim ...

S-a întâmplat pe 18 ianuarie

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în CALENDAR

S-a întâmplat pe 18 ianuarie
1848 - Se naşte IOAN SLAVICI (m. 1925), prozator, memorialist, membru al Academiei Române. Este considerat, prin romanul "Mara" (1906), întemeietor al romanului realist ardelean.1861 - Încetează din viaţă JOHN HEATHCOAT (n. 1783), inventator american. A realizat maşina de confecţionat dantelă.1904 - Se naşte CARY GRANT (m. 1986), actor american, laureat cu Premiul Oscar onorific.1916 - Se naşte SILVIU BRUCAN (m. 2006), politolog, publicist.1919 - Încep lucrările Conferinţei d ...

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în AUTO

Sâmbătă, 18 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Oțelarilor și Drumul Viilor. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Cudalbi, iar pe DN 25, la Șendreni, Liești, Ivești și Umbrărești. Pe DN 26, radare se vor afla la Vânători și Tulucești, iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă la Cosmești. Duminică, 19 ianuarie, radarele vor fi amplasate, ...

„Înscenarea” aselenizării, dezbătută la TVR 1

Vineri, 17 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA

* De ce omul n-a călcat pe Lună. Nu eram născută pe 21 iulie 1969, la ora 02,56 GMT, când astronatul american Neil Armstrong pășea pe Lună și rostea celebra frază "Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire", pentru ca mai apoi să înfigă steagul american în solul lunar. La 55 de ani distanță, milioane de oameni din întreaga lume cred că aselenizarea a fost o înscenare pusă la cale de guvernul american și de Hollywood. Că oamenii nu au ajuns niciodată pe Lună și ...
Pagina 988 din 18545