Lingvistul Dimitrie Găzdaru s-a născut pe 18 ianuarie 1897, în comuna Grivița, judeţul Ialomița. A fost discipol și asistent al lui Alexandru Philippide, la Universitatea din Iași. A fondat prima Catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului al XX-lea.
A studiat la Seminarul din Galați, apoi s-a transferat la Liceul Internat (Colegiul "Costache Negruzzi") din Iași. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, luându-și licența în Filologie română.
În 1933 a suplinit catedra de Filologie română a Universității din Iași, părăsită de Alexandru Philippide, iar în 1935 a ocupat prin concurs postul de profesor agregat la Catedra de Limbi și literaturi romanice, părăsită de Iorgu Iordan.
În timpul dictaturii regale, a fost suspendat din învățământ pentru doi ani. În 1940, s-a transferat la Universitatea din București, la Catedra de Limbi romanice, rămasă vacantă după moartea lui Ovid Densusianu. În perioada 1940-1941, a fost director al Școlii Române de la Roma.
După câțiva ani petrecuți în Italia, s-a stabilit definitiv în Argentina, iar din 1949 a fost profesor de Filologie romanică în Argentina, în unele perioade funcționând la trei universități: Universitatea din La Plata, Universitatea Catolică din Buenos Aires și Universitatea Națională din Buenos Aires. În anii '70, specialiști din întreaga lume l-au aniversat, proiectând apariția a 14 volume omagiale (şapte în Argentina și şapte în Germania). În volumele de la Buenos Aires au semnat articole peste 60 de savanți de pe mapamond, între care Eugeniu Coșeriu, Rosa del Conte, Manuel Alvar, Harri Meier, Eugen Lozovan ș.a.
A încetat din viață pe 8 iunie 1991, la Buenos Aires, după un exil de 50 de ani.
