Să știți că nu-i de glumit cu pantera alba-neagră de la Giurgiu. Mulți dintre cetățenii români cu traume ancestrale au sunat la 112 și au reclamat că, odată cu pantera venită din țara vecină, în Giurgiu a fost văzută și o ambulanță neagră, iar în zona Palatului Victoria circulă deja pe contrasens o listă neagră. Se bănuiește că lista conține instituțiile din care vor fi concediați angajații care nu iubesc animalele politice. Măsurile de austeritate și fiscale ...

Marțea cu trei vești rele

Miercuri, 02 Iulie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Și a venit 1 iulie, o zi de marți cu cel puțin trei vești rele: s-a scumpit energia electrică, s-au tăiat sporuri şi s-au rărit autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Transurb de pe trasee. Despre energia electrică, ce să spun, era de așteptat să dispară plafonarea prețurilor. O sabie pe care Damocles ne-a fluturat-o de mult timp deasupra capului pentru tăierea unei plafonări care, economic vorbind, nu avea cum să dureze la nesfârșit într-o economie ce se vrea liberă. De ...
Curtea Constituțională a României a admis marți, 1 iulie, excepția de neconstituționalitate ridicată de fostul președinte Traian Băsescu împotriva prevederilor Legii nr. 243/2021. Decizia a fost luată în unanimitate, transmit posturile TV Digi24 și Antena3. În urma deciziei CCR, Traian Băsescu poate primi înapoi următoarele beneficii:- o locuință de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post ...
A început perioada vacanţelor, care, pentru unii dintre noi, este sinonimă cu călătoriile în străinătate cu avionul. Întrucât am primit recent mai multe sesizări privind întârzieri ale zborurilor, aglomeraţia din aeroport şi diferite alte nereguli, revenim cu informaţii utile privind drepturile pasagerilor din transportul aerian în Uniunea Europeană. Atenţie! Legislaţia se aplică se aplică:- dacă zborul este efectuat pe teritoriul UE (indiferent dacă este operat de o ...
Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile mai și iunie, o serie amplă de activități educative și evaluări medicale pentru prevenirea consumului problematic de alcool, în cadrul unei campanii naționale coordonate de Ministerul Sănătății. Județul Galați se numără printre fruntașii acestei inițiative, cu 43 de puncte de testare organizate în comunități și unități medicale. Activitățile s-au desfășurat ...

Rezerva valutară a BNR a crescut cu 2,6 miliarde de euro

Miercuri, 02 Iulie 2025 08:30 | Publicat în ECONOMIE
După ce a vândut peste 6 miliarde de euro pentru a stopa deprecierea monedei naționale, imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, când se prognoza depășirea pragului de 5,5 lei/euro sau chiar atingerea celui de 6 lei, Banca Naţională a României (BNR) a început să cumpere valută, pentru a readuce rezerva în jurul pragului de 60 miliarde de lei. Astfel, la sfârșitul lunii trecute, rezerva valutară a crescut la 58,281 miliarde de euro, față de 55,661 miliarde de euro, ...

"Salonul de vară" al plasticienilor gălăţeni

Miercuri, 02 Iulie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul gălăţean iubitor de frumos la vernisajul expoziției „Salonul de vară”, care va avea loc în data de 4 iulie 2025, începând cu ora 17,00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”, situată pe strada Domnească nr. 22. Această expoziție colectivă reunește lucrări ale artiștilor plastici membri ai filialei, oferind publicului o selecție deosebită de picturi, sculpturi, grafică și alte forme de exprimar ...
Oricât de greu de crezut ar părea, liberalizarea pieței de energie ne-a luat, și ea, prin surprindere. Voucherele pentru energie, ce se vor acorda, începând cu 1 iulie, familiilor și persoanelor singure cu venituri sub anumite limite stabilite, vor fi distribuite pe baza cererilor înregistrate într-o aplicație care încă nu există! Plafonarea prețurilor la energie electrică a încetat marți, 1 iulie, ceea ce înseamnă că prețul plătit de fiecare consumator va fi cel stabilit ...
După succesul evenimentului caritabil ”Balul Iei”, Asociația Femeilor Întreprinzătoare din România - Galați și-a îndeplinit promisiunea: a lansat prima ediție a Taberei Urbane de Vară pentru Adolescenți, un program inedit dedicat dezvoltării personale și profesionale a tinerilor. „Avem 18 tineri curajoși și curioși, deschiși și dispuși să experimenteze tot ce le-am pregătit noi, mentorii, membre ale asociației și colaboratori”, au transmis organizatorii, pe pagina ...
Chiar dacă, pe panoul de șantier, data finalizării construcției a fost 25 martie 2025, noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor ar trebui să fie gata la finele anului. Așa a declarat, recent, primarul Ionuț Pucheanu, așa ne-a confirmat și Compartimentul de presă al Primăriei Galați. Cert este că administrația locală tocmai a atribuit un contract pentru mobilierul necesar viitorului sediu, de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 25. „Peste doi ani, ne vom face buletine în Micr ...
Pagina 12 din 2693