Misterul fetelor frumoase, dar nu tocmai

Sâmbătă, 05 Noiembrie 2022 17:00 | Publicat în MAGAZIN
O cercetare de doi ani de zile. Știați... Un grup interdisciplinar (psihologi, antropologi, esteticieni etc.) de la o mare universitate din Regatul Unit al Marii Britanii și-a propus să afle ce anume consideră oamenii obișnuiți că este frumusețea. Au fost fotografiate bust 20 de femei în jur de 30 de ani, iar pozele au fost prezentate unui grup egal de studenți. În urma completării individuale a chestionarului, în afara celor cu adevărat arătoase, șase dintre femei s-au găsit ...
La sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) din București, a fost dezvelit, pe 12 iulie 2022, bustul lui Dinu Doru Glăvan, fost președinte al breslei ziariștilor români, mai bine de două mandate. Manifestarea s-a desfășurat în prezența lui Sorin Stanciu, președintele UZPR, care a apreciat gestul de generozitate al familiei Daniela și Constantin Guman din Salzburg, care a susținut realizarea acestui demers. La eveniment, a înălțat o rugăciune pentru pacea ...
La Școala Națională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciar din Tg.Ocna, care a sărbătorit recent 25 de ani de la înfiinţare, a fost dezvelit un monument realizat de un artist gălăţean: bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, lucrare realizată de sculptorul Adrian Vădeanu, profesor de desen la Şcoala Gimnazială Nr. 19 din Galaţi. La aniversarea şcolii, s-au sfinţit lăcaşul de cult al acesteia, închinat "Martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste", şi u ...
Când acuzi o pierdere, de fapt, trebuie să te aștepți la o apariție intempestivă. Județul nostru a rămas fără ditamai căpățâna de domnitor, dar s-a trezit ca peste noapte cu statuia gânditoare a unui ex-viceprimar. Dumnezeu nu doarme. Simbol pentru hoții de duzină? Nimic nu se pierde, Jana nu e moartă, totul se transformă. Textul cântecului de jale e puțin diferit, dar tot aici se ajunge, la un echilibru nemaipomenit. Întreaga presă românească a vuit zilele trecute dup ...
O operă de artă de 1,5 tone greutate s-a "evaporat" din locul unde fusese depozitată, în municipiul Tecuci, în timp ce autorităţile au dezbătut fără succes de aproape 20 de ani un eventual amplasament.În urmă cu aproape două decenii, regretatul sculptor Dan Mateescu a realizat un bust al domnitorului Ștefan cel Mare. La acea vreme, lucrarea a costat 900 milioane de lei vechi și a fost comandată de Primăria Tecuci. Ulterior, la nivelul municipalității, s-a tot discutat despre a ...
* Mihaela Damian, Gheorghe Frătiță, Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului, Editura Muzeului de Istorie Galați, 2021 Două cărți noi despre Hortensia Papadat-Bengescu au apărut anul acesta. Mai exact, un album de fotografii, „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului”, apărut sub egida Muzeului de Istorie Galați (sub semnăturile Mihaelei Damian și a lui Gheorghe Frătiță) și o biografie romanțată, „Hortensia Papadat-Bengescu - Străina”, scrisă de Ana ...
Nu mai puţin de patru din 18 personalităţi ar putea avea un bust în Parcul "Mihai Eminescu". Gălăţenii vor decide, prin vot, cine va ocupa cele patru socluri construite deja în parc. La inaugurarea Parcului Eminescu, primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat demersul pe care l-a realizat în urmă cu două săptămâni: "Le-am cerut tuturor instituţiilor de cultură de pe raza judeţului Galaţi să vină cu propuneri pentru busturile ce urmează a fi dezvelite într-un viitor extrem de apro ...
Nu mai puţin de patru din 18 personalităţi ar putea avea un bust în Parcul „Mihai Eminescu”. Gălăţenii vor decide, prin vot, cine va ocupa cele patru socluri construite deja în parc. Miercuri seara, la inaugurarea Parcului Eminescu, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu a anunţat demersul pe care l-a realizat în urmă cu două săptămâni: „Într-un demers pe care l-am realizat acum două săptămâni, am cerut tuturor instituţiilor de cultură de pe raza judeţului Galaţi s ...

Evocare în faţa bustului marelui Urechia

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
O evocare a personalităţii savantului academician şi ctitor de Academie, omului politic european nominalizat la Nobelul pentru Pace, ministru al Instrucţiunii publice, fondator – pionierat în ţară -, a  bibliotecii judeţene care îi poartă azi numele, V. A. Urechia, se va desfăşura duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 10,00, tradiţional, în faţa bustului cărturarului. Momentul va fi onorat de autorităţile locale, scriitori, manageri de instituţii de cultură, dascăli, s ...

Cine vrea minijupul defunctei?

Sâmbătă, 29 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pomană cu circ. "Eu vreau ceva cu sclipici!" - "Haideţi, doamnă, ca nu suntem la bazar! Vreţi să vă dau un minijup?". Acest schimb de replici a avut loc, potrivit WowBiz, la parastastul Ilenei Ciuculete, când fostul soţ al artistei, Cornel Galeş, i-a dat de pomană, direct din portbagajul maşinii, chiar în faţa cimitirului! Şi, fireşte, s-a lăsat cu scandal, femeile înghesuindu-se să primească tot mai multe din hainele răposatei. Care, tot de la WowBiz, am aflat că are, la ...
Pagina 1 din 2