Un focşănean de 49 de ani luat plasa vieţii lui după ce a încercat să facă o afacere care ar fi trebuit să îi aducă aproape 2.500 de lei. El a fost contactat telefonic de trei gălăţeni, înţelegându-se cu aceştia să le aducă 400 de kilograme de miez de nucă şi o sută de kilograme de prune, urmând ca plata să se facă la predarea mărfii. S-au întâlnit pe strada Smârdan, iar vânzătorul le-a dat produsele celor cu care convenise tranzacţia. Plata nu s-a mai făcut, pen ...

Handbalul, furt naţional

Marți, 04 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Schimbi un singur cuvânt în sloganul federaţiei - “handbalul, sport naţional” - şi obţii lejer imaginea reală a unui sport cu (încă) mare priză la public. O popularitate ce rezistă în mare măsură pe spatele echipei naţionale feminine, pentru că în competiţiile interne e jale. Se fură pe capete, de la comisii până la vârful de lance al falsificatorilor de ierarhii: arbitrii.Un nou episod l-am văzut duminică, în meciul decisiv pentru evitarea barajului, dintre CSU Danu ...
Un gălăţean în vârstă de 18 ani care a crezut că o să se căpătuiască din furat a avut un ghinion teribil, pentru că a fost văzut de cine nu trebuia. Ziua în amiaza mare, a pus ochii pe portofelul unei femei şi, fără să stea prea mult pe gânduri, i-a luat banii, 96 de lei. Nu a apucat să se bucure de pradă, pentru că a fost observat de un poliţist de la Secţia 5, aflat în timpul liber, care trecea întâmplător prin zonă. Hoţul a fost înhăţat pe loc de poliţistul ...
Un gălăţean s-a asigurat de un dosar penal de toată frumuseţea, după ce a binevoit să-i facă un serviciu nu tocmai ortodox unui amic. Beat mort, bărbatul, angajat al unui service din municipiu, a luat cheile de la o maşină aflată la reparat, s-a urcat la volan şi a pornit prin oraş, "omiţând" încă un mic aspect foarte important: nu avea permis de conducere. Totul pentru a-şi conduce acasă un prieten, aşa cum avea să susţină în faţa poliţiştilor de la Secţia 1, care l ...
Un gălăţean în vârstă de 32 de ani a dat dovadă de un tupeu vecin cu inconştienţa luni seara, intrând la furat în sediul păzit la unei societăţi comerciale din centrul Galaţiului. Bărbatul a profitat de faptul că uşa obiectivului nu era încuiată şi a intrat, evident, fără să ceară permisiunea nimănui. S-a dus glonţ într-un birou unde a găsit, pe o masă, un portofel din care a extras cu rapiditate aproape 2.500 de lei. Nu a mai apucat însă să fugă, pentru că pr ...
  Neglijenţa în privinţa bunurilor de valoare se întâlneşte şi la case mai mari, spre bucuria hoţilor puşi pe căpătuială. De naivitatea unui cetăţean german din Kassel au profitat la scară mare doi gălăţeni, care au pus ochii pe un autoturism din care au sustras o veritabilă comoară, la începutul acestui an. Indivizii, de 26 şi respectiv 37 de ani, au spart geamul maşini pentru a extrage din habitaclu o geantă plină cu bijuterii evaluate la nu mai puţin de 100.000 de ...
Un bărbat aparent tânăr a intrat în curtea Spitalului Judeţean, în miez de noapte, a furat un televizor din Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) şi s-a făcut nevăzut. Toată operaţiunea a durat doar câteva minute, aşa cum reiese din înregistrările video. Din filmări se vede cum hoţul fuge prin curtea spitalului, cu televizorul la subsuoară. Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, cu doar câteva minute înainte de miezul nopţii. Televizorul se afla în camera m ...
Un tânăr de numai 23 de ani din Gohor s-a ales cu dosar penal după o ispravă pe care a comis-o în noaptea de 14 spre 15 februarie. Bărbatul s-a gândit să facă rost de bani şi nu prin mijloace oneste, ci dând iama în gospodăria unui localnic, despre care ştia că are ceva bunuri pe care ar fi putut să le vândă pe bani frumoşi. La adăpostul întunericului, a intrat în curte şi a şterpelit, dintr-o magazie, o bicicletă şi un cazan de ţuică, pe care le-a dus acasă. N-a apu ...
Poliţiştii Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R., împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţeani Vrancea, au efectuat, joi, 9 februarie, nouă percheziţii în județele Galați și Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea a 15 infracțiuni de  furt din supermaketuri. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unei cereri de comisie rogatorie internațională formulată de către auto ...
Un bărbat de 41 de ani din judeţul Galaţi şi-a asigurat câţiva ani de închisoare după ce a comis, dintr-un foc, nu mai puţin de trei infracţiuni. El a fost oprit în trafic, în localitatea Ţigăneşti, în miez de noapte, de o patrulă de poliţie, care a remarcat că maşina pe care acesta o conducea se deplasa sinuos. La o primă verificare, agenţii şi-au dat seama că cel de la volan băuse, suspiciune confirmată de testarea cu fiola: 0,66 la mie în aerul respirat. Dus la spit ...
Pagina 13 din 40