Au început sărbătorile duhovniceşti închinate Sf. Andrei. Moaştele Sf. Ioan Damaschin, la Galaţi
Marți, 28 Noiembrie 2023 12:42 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, Sfântul Apostol Andrei, reprezintă în fiecare an prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii de la Dunărea de Jos În 2023, când se împlinesc 31 de ani de când Sf. Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi, Arhiepiscopia Dunării de Jos, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, organizează un amplu program pastoral-mi ...
Hramul bisericii "Sf. Ecaterina, Gheorghe şi Modest"
Duminică, 26 Noiembrie 2023 14:36 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 25 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina, biserica gălăţeană ocrotită de Sfinţii Mucenici Ecaterina, Gheorghe şi Modest, şi-a sărbătorit hramul. Manifestările prilejuite de sărbătoarea acestei parohii au debutat în ajun şi au continuat în ziua hramului cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi. În mijlocul credincioşilor s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cuvântul s ...
În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos - Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie pentru toţi slujitorii şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos.
Anul acesta se împlinesc 31 de ani de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al oraşului Galaţi şi a ...
Hram la Mănăstirea "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Galaţi
Joi, 09 Noiembrie 2023 14:00 | Publicat în SOCIETATE
În ziua de cinstire a Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor cereştilor puteri, mănăstirea gălăţeană "Sfinţii Arhangheli", cunoscută şi cu numele de Metoc, și-a sărbătorit hramul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. La slujbă au fost prezenţi vieţu ...
Sfințirea bisericii cu hramul "Sfântul Nicolae" din Smulți
Miercuri, 25 Octombrie 2023 12:29 | Publicat în SOCIETATE
În comuna Smulți a fost sfinţită duminică, 22 octombrie, biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" din localitate. Cu acest prilej, biserica a primit un nou hram, închinat tuturor sfinţilor care au trăit pe pământ românesc.
"Programul a debutat cu slujba de târnosire a bisericii, săvârşită de către chiriarhul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale şi a multor copii şi credincioşi din parohie şi din împrejuri ...
Biserica "Sfânta Parascheva", asaltată de pelerini
Luni, 16 Octombrie 2023 07:54 | Publicat în SOCIETATE
Ziua de 14 octombrie a fost una minunată pentru gălățeni. Nu toți au ajuns la Iași, dar mulți au venit să o cinstească pe Sfânta de la Iași la Biserica "Sfânta Parascheva" din Galați. Într-o zi de toamnă târzie, cu soare și multă lumină, pelerini - câtă frunză, câtă iarbă! Ca să ajungi la închinare, la Sfânta Icoană a Cuvioasei, a fost nevoie de cel puțin două ore de stat în șirul pelerinilor, cu rugăciune, la Sfânta Liturghie... Prima întâlnire a Cuvioasei c ...
Sărbătoare în Parohia „Sf. Ana” din Galați (FOTO)
Luni, 11 Septembrie 2023 13:00 | Publicat în SOCIETATE
La o zi după slăvitul praznic al Naşterii Maicii Domnului, când sunt pomeniţi Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, Parohia „Sf. Ana“ din municipiul Galaţi a îmbrăcat haina de sărbătoare cu prilejul hramului bisericii
De la părintele Rareș Bucur, am aflat că manifestările pastoral-misionare şi social-filantropice au debutat încă din ajun la biserica parohială, unde un sobor de preoţi din municipiul Galaţi a oficiat Vecernia cu Litie şi Acatistul Sfinţi ...
Hram în ziua de început a noului an bisericesc
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Odată cu începutul noului an bisericesc, pe 1 septembrie, Biserica "Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul" din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit hramul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a continuat a doua zi cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împre ...
Buciumașii au vestit lumii hramul Mănăstirii Cârlomănești (FOTO)
Vineri, 18 August 2023 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi și-a cinstit, pe 16 august, în ziua Sfinților Martiri Brâncoveni, ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din Protopopiatul Tecuci.
Începând din anul 2012, ca urmare a unei Hotărâri a Consiliului Local, comuna Cerţeşti a intrat sub o ...
Credincioșii gălățeni, la hramul Mănăstirii Tudor Vladimirescu
Joi, 17 August 2023 09:50 | Publicat în SOCIETATE
Mănăstirea Tudor Vladimirescu, din centrul judeţului Galaţi, şi-a sărbătorit de Sfânta Maria Mare ocrotitoarea spirituală, la acest important eveniment participând credincioși veniți din toate colțurile țării și chiar de peste hotare. Mănăstirea de maici de la Tudor Vladimirescu, cu un sobor de 109 vieţuitoare, se situează în prezent pe locul trei în ţară ca număr de personal, după mănăstirile Agapia şi Văratec. Biserica mare - construită pe locul primei apariţii ...