Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că nu va fi semnată recepţia şi nu vor fi daţi bani pentru lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila până când nu vor fi înlăturate toate neconformităţile, arătând că, din punctul său de vedere, soluţia tehnică nu este cea bună. "Din punctul meu de vedere, şi asta le-am şi transmis ieri (joi - n.r.) celor de la Webuild, soluţia tehnică nu este cea bună. Din moment ce e a treia sau a patra iteraţie, dac ...
Asfaltul pe podul de la Brăila va fi refăcut, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citată de Mediafax. Lucrările vor dura până pe 31 august. Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere a asfaltului așternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea - Brăila, după care va continua și pe sensul Brăila - Tulcea. Acestea durează doua luni și se desfășoară în perioada 1 iulie - 31 august, anunță CNAIR."Soluția aplicată de ...

Sfeștanie la podul care se crapă, tremură și arde

Miercuri, 17 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ce ne-am mai bucurat când ne-a crescut aici, în coastă, Golden Gate-ul de România, mană cerească pentru bunăstarea zonei și scurtarea drumurilor către mare! Numai că, la fel ca orice bucurie românească, și liantul care părea să dilueze rivalitățile brăilene și gălățene a început să se dezumfle accelerat, ca un balon de săpun din acela ieftin. Mai un șurub, mai o tasare, o crăpătură, un incendiu..."WeBuild reface asfaltul pe Podul Brăila!!!" O, ce veste minunată ne- ...

Noi reparații pe podul peste Dunăre de la Brăila

Luni, 15 Iulie 2024 18:05 | Publicat în Regional
Inaugurat în urmă cu numai un an, podul peste Dunăre de la Brăila este din nou în reparații. Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila a anunțat, luni, că pe DN 2S - podul Brăila-Tulcea sunt efectuate lucrări de reparații. Astfel, pe sensul de mers Măcin - Brăila, între kilometrii 4,8 și 6,8, se efectuează lucrări de reparații pe banda unu. Circulația se desfășoară pe o singura bandă de circulație, respectiv pe banda doi, cu restricție de viteză de 30 km/h, întru ...

"Constructorul podului peste Dunăre se joacă cu focul!"

Miercuri, 24 Aprilie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a transmis miercuri, 24 aprilie, un avertisment public constructorului podului peste Dunăre, care face legătura între Tulcea și zona Galați - Brăila, din cauză că acesta ar refuza să dea în trafic segmente din drumurile de legătură finalizate, relatează economica.net. Șeful Transporturilor i-a îndemnat pe reprezentanții firmei italiene WeBuild să renunțe la procese și să intre mai degrabă într-o zonă constructivă. "Această i ...
La niciun an de la inaugurarea fastuoasă, podul peste Dunăre de la Brăila, supranumit „Golden Gate de România”, are din nou probleme și are nevoie de reparații. Pe sensul Tulcea - Brăila se circulă pe o singură bandă, deoarece banda întâi este complet închisă, acolo făcându-se reparații. Este a treia intervenție de acest fel din ultimele nouă luni, de la inaugurare, notează Digi24. Podul suspendat peste Dunăre a fost inaugurat pe 6 iulie 2023. La scurt timp, pe asfaltul ...

Noi probleme la podul de la Brăila

Luni, 11 Martie 2024 16:04 | Publicat în Regional
O porțiune de asfalt de la una din rampele podului peste Dunăre de la Brăila s-a lăsat, iar constructorul a încercat să pună mai multe straturi de asfalt pentru a reface planeitatea suprafeței carosabile, însă fără prea mare succes, a informat Monitorul de Brăila. Reprezentanții CNAIR au declarat pentru HotNews.ro că există tasări în zona rampei, care au ajuns până la 10-15 centimetri, astfel încât constructorul va încerca stabilizarea rampei prin piloți forați. Într-un ...

Rezultatele inspecției tehnice a CNAIR la podul peste Dunăre

Joi, 08 Februarie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Contractul privind lucrările la podul peste Dunăre, precum și la drumurile de legătură între zona Galați - Brăila și Tulcea este în întârziere, "din cauza mobilizării deficitare" a constructorului, potrivit datelor prezentate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Chiar dacă vorbim de una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din ultimele decenii, relația dintre Ministerul Transporturilor, CNAIR și antreprenorul WeBuild a fost ...

Tulcea. Lucrările la şoseaua Jijila - Brăila, aproape de final

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 11:32 | Publicat în Regional
Lucrările la ultimul tronson al proiectului podului peste Dunăre de la Brăila sunt aproape de final, drumul care leagă podul de satul tulcean Jijila şi care va scurta timpul de deplasare între judeţele din Dobrogea şi cele din Moldova urmând să fie dat în folosinţă în lunile viitoare. Drumul ar fi trebuit să fie finalizat încă de anul trecut, însă lucrările au fost întârziate din cauza relocărilor reţelelor de gaz şi de energie electrică, dar şi a unor probleme legate ...
Circulaţia pe podul suspendat peste Dunăre va fi deschisă şi pe timpul nopţii, începând cu 30 noiembrie, când expiră perioada în care constructorul italian Webuild a avut ca termen demontarea macaralelor aflate pe pod, chiar dacă această operaţiune nu a fost încă finalizată. "Până pe 30 noiembrie, aveau acceptul să ţină podul închis pe timp de noapte, pentru a demonta macaralele. În mod normal, ar fi trebuit să le demonteze pe perioada nopţii, ceea ce nu s-a întâmplat ...
Pagina 1 din 2