* Criteriile de performanţă şi calitate, mai potrivite decât cele din proba de „viteză” în înscierea on-line Schema de acordare a ajutoarelor de minimis pentru mediul de afaceri trebuie îmbunătăţită, inclusiv prin modificarea procedurilor de acordare a fondurilor pentru dezvoltarea IMM-urilor, consideră Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), din care fac parte şi patronatele gălăţene. În acest sens, patronatele susţin eliminar ...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că, până la finele acestui an, toate proiectele depuse pe calendarul de finanţare 2007 – 2013 vor fi evaluate. Până la acest moment, gradul de contractare al fondurilor este de sută la sută, pe unele măsuri, rămânând chiar proiecte eligibile dar nefinanţate din lipsa banilor. Pe multe dintre pachetele de finanţare, însă, se lucrează la implementare până în 2015, adică s-au început plăţile, dar ...
* Deşi strada a fost întoarsă pe dos de lucrările ISPA, este de neînţeles de ce, în prezent, artera de şase kilometri are nevoie de reţele noi de apă şi canalizare * Instalaţiile purtătoare de fluide (apă, canal) care nu mai prezintă siguranţă în exploatare şi au durata de serviciu expirată au blocat proiectul general de asfaltare şi modernizare a străzii între Brăilei şi Metro, iniţiat în 2011, care ar fi trebui să demareze la începutul acestui an Am ISPĂ-şit d ...

Dunărea nu curge printre dosare

Marți, 23 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Tot mai mulţi prieteni îmi vorbesc despre excursiile lor de weekend, cu bicicleta sau chiar cu piciorul, peste Dunăre, spre bătrânii munţi, cei mai bătrâni din Europa (vârsta, o atracţie în sine!). Pentru mine, această distracţie nu există. Ca şi alţii, prefer să mă distrez în faţa ecranului televizorului, unde să văd filme despre munţii altora, mai puţin vechi, însă titraţi… Glumesc. De fapt, această atracţie pentru zonă vine din vremuri vechi. Citeam în presa ...
Banca Mondială îşi prezintă, la această oră, oferta de susţinere financiară a proiectelor pe care le-ar putea implementa Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi şi Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi. Discuţiile, la care participă conducerea ambelor instituţii gălăţene, ai Băncii Mondiale şi ai Minissterului Transporturilor au loc la sediul AFDJ. Vom reveni cu amănunte. ...
În şedinţa Consiliului Local de joi seară au fost votate favorabil proiectele de hotărâre iniţiate de primarul Marius Stan pentru finanţarea celor două echipe gălăţene care au reuşit în această vară să promoveze în prima ligă: cea masculină de volei, Arcada, şi cea feminină de baschet, Phoenix. Pentru CS Phoenix s-au alocat aproximativ 150.000 de euro, în timp ce pentru Arcada aproape 50.000 de euro. ...
Proiectele dezvoltate de conducerea facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Galaţi a atras atenţia oficialilor de la Bruxelles, care nu au întârziat cu propuneri de colaborare. La o astfel de propunerea a răspuns prezent profesorul George Cristian Schin, de la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, care a onorat invitaţia oficială a reprezentanţilor Comisiei Libertăţi civile, justiţie si afaceri interne din cadrul Parlamentului European. Invitaţi ...
300 de reprezentaţii cu „Sânziana şi Pepelea” Păpuşarii de la „Gulliver” au început luna iunie în forţă: „A trebuit să facem faţă unei avalanşe de cereri şi ne-am străduit, dacă nu să împăcăm pe toată lumea, măcar să-i mulţumim pe cât mai mulţi”, ne-a declarat directorul Stelian Stancu. „Încă din 31 mai, am început cu un spectacol la Tudor Vladimirescu şi Târgu Bujor, unde am jucat „Cei trei purceluşi”, cu sălile pline, câte trei-patru sute ...
Preşedintele organizaţiei municipale PDL, Nicuşor Ciumacenco, a reacţionat, ieri, într-o conferinţă de presă la sediul partidului, împotriva acuzei primarului Marius Stan cum că el ar fi responsabil pentru nefinalizarea la termen a lucrărilor de la parcurile Rizer şi Grădina Publică. Ciumacenco l-a numit pe Marius Stan mincinos şi incompetent, atâta timp cât nu numai că nu a reuşit să finalizeze proiectele, dar nici nu a fost în stare să atragă vreun fond european de când ...
Consilierii judeţeni s-au adunat, ieri, în Sala Mare a Prefecturii, pentru o şedinţă ordinară, în care s-a votat rapid, singura intervenţie, făcută de democrat-liberalul Dorin Liviu Butunoi, fiind în legătură cu modul în care se fac plombările în judeţ. Acesta a atras atenţia asupra faptului că la DJ 251 (Tecuci - Smârdan) şi 251 A (Matca - Corod) nu s-a ajuns cu plombările, iar drumurile sunt impracticabile şi pline de cratere. Drept răspuns, preşedintele CJ Galaţi, Ni ...
Pagina 23 din 26