Partidul Social Democrat a adus la Galați cele mai multe investiții din istoria județului. Peste 450 de milioane de euro, fonduri europene atrase de Consiliul Județean și Primăria Galați, sunt investite acum pentru dezvoltarea întregii comunități, îmbunătățirea condițiilor de trai ale gălățenilor, precum și a serviciilor oferite oamenilor din mediul urban și rural. Echipa Costel Fotea-Ionuț Pucheanu a demonstrat că știe și poate să schimbe în bine Galațiul. PSD, prin ...
Parlamentarii USR au renunțat la pensiile speciale săptămâna aceasta, prin demisia în bloc din Parlament, la finele legislaturii 2016-2020. Demisia îi asigură pe aceștia că nu vor beneficia de pensie specială, întrucât, în normele de implementare ale legii se stipulează concret faptul că un parlamentar trebuie să aibă cel puțin un mandat încheiat pentru a beneficia de acest „drept”. Parlamentarii USR au avut, până acum, un singur mandat, care va fi INCOMPLET pentru că d ...

Liberalul Alexandru Gabriel a urnit modernizarea porturilor gălățene

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 00:05 | Publicat în Actual
Tânărul liberal Alexandru Șerban are deja un deceniu de activitate în arhitectură și inginerie navală. Profesie de care a prins drag din familie și care se deprinde la noi în țară doar la ”facultatea de nave” de la Universitatea din Galați. Face parte din echipa tânără și puternică pe care gălățenii o vor trimite pe 6 decembrie să-i reprezinte în Parlament. A aprofundat bunele practici în Programul de Excelență în Politică - ”Politici în Administrația Publică ...
DMT MARINE EQUIPMENT S.A., în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului „DOTARE CU UTILAJE ȘI ECHIPAMENTE AFERENTE PROCESULUI DE PRODUCȚIE LA DMT MARINE EQUIPMENT SA”, cod MySMIS 115468, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.2 „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilo ...
Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” anunţă lansarea oficială a proiectului „Acțiuni comune pentru protecția mediului în bazinul Mării Negre – BeECO BSB1107, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020,  Obiectivul tematic 2: Promovarea unei politici de mediu coordonate şi reducerea prin acţiuni comune a deşeurilor maritime în Bazinul Mării Negre, PI 2.2 2.2 Promovarea ...
Cu o experință bogată în atragerea de fonduri europene la Galați, Marius Humelnicu, cel care deschide lista de candidați ai PSD pentru Senatul României, este hotărât să continue marile proiecte de infrastructură ale Galațiului, care vor genera creștere economică și locuri de muncă pentru gălățeni. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Galațiul a beneficiat de investiții de sute de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor, modernizarea și dotarea spitalelor, ...
Programul Dezvoltăm România înseamnă schimbarea benefică de curs politic și economic generată de PNL. Cu majoritate în Parlament, care va susține eforturile Președintelui și Guvernului, PNL va accelera ritmul de dezvoltare prin măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2021-2024. Efectele pozitive se vor resimți în viețile oamenilor, în viața fiecărei comunități: 80 miliarde euro fonduri europene folosite pentru investiții și dezvoltare; cea mai puternică creșter ...
  În contextul epidemiologic actual şi în vederea sporirii condițiilor de conviețuire, a siguranței personale și a celor din jurul nostru, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a creat un mecanism prin care studenții aflaţi în prezent în căminele studențești să beneficieze de testări tip RT și PCR pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Testarea studenților se va desfăşura pe parcursul mai multor zile, cu respectarea tuturor normelor san ...
Fake News-ul este o boală de care România pare să nu mai scape, anumite publicații preferând să înghită pe nemestecate informații apărute din neant, trase pe țeavă de trompetele celor care au un singur gând: dezinformarea. Încă de la apariția sa pe scena politică, Alianța USR PLUS a fost victima multor atacuri ale opoziției sale, multe dintre acestea fiind viralizate în mod tendențios, atât pe rețelele de socializare, cât și în articolele apărute în presa aservită. ...

Distincția „Mentors Award HAR2020” - pentru echipa UDJG

Joi, 19 Noiembrie 2020 16:40 | Publicat în Actual
O echipă de masteranzi și profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost premiată recent la ROAgriFood Hacking - HAR 2020, hackathon-ul dedicat domeniului agroalimentar și organizat de Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), cu scopul de a aduce laolaltă oameni talentați în lupta împotriva celei mai mari provocări ale lumii, pandemia COVID-19. Echipa Click Click Hack, formată din conf. dr. ing. Maricica Stoica – Facultatea Transfrontalieră ...
Pagina 1 din 53