- „Sunt egoist și spun: «Vreau un oraș bogat pentru ca averea mea să-și păstreze valoarea!»”, așa declarați într-un interviu acordat ziarului „Viața liberă” în octombrie 2010. La acel moment, ocupați locul 375 în Topul Forbes 500 de milionari. Au trecut 13 ani de atunci şi 12 de când sunteți proprietarul ziarului „Viața liberă”. Galațiul poate că este un oraș mai bogat, dar dumneavoastră?
- Ca toți oamenii, bineînțeles că și eu am făcut și fac greșeli. Mi-era bine, dar „m-am însurat cu o nevastă cheltuitoare”, care se numește „Viața liberă”, și n-am reușit să mai rămân în topul milionarilor. Este real ceea ce spun, dar nu-mi pare rău, pentru că, din punctul meu de vedere, bogăția fiecăruia trebuie să se canalizeze către ceva care să-i fie drag, să-i placă și să fie util celor din jur. Cei care mă cunosc știu că spun adesea: omul bogat sau omul superinteligent, care nu folosește nimănui prin ceea ce are, gândește sau poate, nu este util nici societății, nici omenirii, nimănui!
- Luând „Viața liberă” de „nevastă” ați devenit mogul?
- Cred că am devenit "fraierul" pe care „Viața liberă” îl "mulge" când și cum are nevoie ca să funcționeze mai departe. Dar asta e, mi-am acceptat poziția.
- Din 2011, de când ați devenit proprietarul cotidianului „Viața liberă” și până în prezent, care este valoarea investită în acest ziar? Și nu mă refer doar la valoarea materială, pentru că „Viața liberă” este mai mult decât un ziar, este un brand.
- Participarea mea cea mai importantă a fost la nivel de modernizare a locurilor de muncă, a condițiilor de lucru, mai puțin la activitatea jurnalistică. Sunt afon în meseria voastră de ziariști! Din bunul meu simț de om care a investit într-un domeniu, nu m-am amestecat. Redacția a avut la dispoziție și bani, și timp, și mijloace suficiente ca să se ocupe. Din 2011 și până în toamna anului 2021, administrator „capo di tutti” al ziarului „Viața liberă” a fost doamna Cristina Cocu. Iar echipa redacțională a fost condusă de Dan Cătălin Predescu și Anca Spânu.
Totuși, am încercat și eu să sprijin: de pildă, cu experiență, aducând ziariști de la București. Dar toate acestea printre picături, când am avut timp să mă ocup, și din perspectiva unui om din exterior, care vedea golurile. Probabil, atunci când ești într-un sistem de 15-20 de ani ca ziarist, ca șef al ziarului, e complicat să-ți vezi toate problemele. Probabil că obișnuințele, anumite legături create în timp, au făcut să nu existe așa o foame teribilă de a progresa într-un fel sau altul. Nu e vina mea, eu am pus la dispoziție tot ce se putea.
Implicarea din punct de vedere material în sediul ziarului, în amenajările lui interioare a fost un pariu al meu cu Covidul. Era o perioadă în care toți eram foarte speriați de ceea ce se întâmpla în jur. Aveam mulți oameni, 130-140 în toate firmele, și nu puteam să-i las să stea în delăsare, apatie, tristețe acasă. Și atunci am inventat: am vopsit de câte zece ori toate ușile, am dat cu var de o mie de ori același perete, numai ca să avem ocupație și să mergem mai departe.
Deci în principiu, personal - ca om de afaceri și patron - am investit chiar foarte mult în tot ceea ce înseamnă chestiunile materiale ale ziarului, dar partea spirituală a ziarului era obligația administratorului, a directorului de ziar, a redactorului-șef.
- Ce părere aveți despre echipa ziarului „Viața liberă”?
Ziarul este un fel echipă de fotbal de provincie. Numai că e o diferență: într-o echipă de fotbal vin jucători, îi formezi și după aceea îi vinzi și ai cu ce să te reinventezi. La ziar vin oamenii, se formează, apoi vin instituțiile publice și îi iau, pentru că au nevoie să închidă niște guri. Iar tu o iei de la capăt, formând alți oameni…
În momentul de față, în toate birourile celor mai importante instituții publice și ai celor mai importanți angajatori din Galați sunt persoane care au lucrat, care au avut tangență în proporție de 90 la sută cu „Viața liberă”. Pe de o parte e o mândrie pentru „Viața liberă”, pe de altă parte e trist, pentru că acești oameni știau să scrie, știau să abordeze problemele orașului, să le cântărească, și acum pur și simplu sunt plătiți ca să stea cuminți în banca lor. Poate este de înțeles de ce au făcut această alegere: pentru bunăstarea familiilor lor, pentru confortul și beneficiile financiare ale funcțiilor. Dar este un fapt trist pentru că nu aduce nimic bun orașului. Rămâne un oraș oarecum discret, în care ziarul nu se amestecă în probleme prea puternic…
În „Viața liberă”, în momentul de față, a rămas o mână de ziariști care s-au încăpățânat să fie doar ziariști. Pasionați de ceea ce fac, s-au adaptat la condițiile astea de piață, în sensul că n-au salariile cele mai grozave, dar au ceva timp liber și libertate, dar mai cu seamă au libertatea de a scrie și de a face ceea ce cred ei, cu conștiința și priceperea lor. Eu așa am înțeles să conduc un ziar: neimplicându-mă și nefolosindu-l!
- Datorită dumneavoastră presa scrisă națională ajunge de la București la chioșcurile din Brăila și Galați. Cât va mai fi posibil acest efort?
- În toți cei 32 de ani, dar în special în ultimii 12, „Viața liberă” a fost, de fapt, societatea care a asigurat în Galați și Brăila tot ceea ce înseamnă informația scrisă a țării. Zilnic, fie caniculă, ploaie sau ninsoare, o mașină a „Vieții libere” pleacă la ora 15,00 către București și se întoarce a doua zi dimineață la ora 3,00, cu tot ce înseamnă presă scrisă pentru Brăila, pentru Galați, dar și cu presa pentru Arhiepiscopia Dunării de Jos. Și în acest caz o facem „gratuit”. Sunt două rânduri de mașini care au fost schimbate și care au făcut milioane de kilometri și doi șoferi care pleacă unul o zi, altul o zi.
Costul este pe kilogram, absolut neimportant vizavi de ceea ce înseamnă efortul. Adică noi cheltuim lunar 25.000 - 30.000 de lei cu transportul presei și recuperăm undeva la a zecea parte din tot ceea ce înseamnă această activitate. Atât doar că transportăm și ziarul nostru. Toate acestea se adună în timp, se tot adună!
- Pentru a cumpăra un exemplar al ziarului „Viața liberă” prețul este de 3 lei. Care este, însă, costul real al apariției unui exemplar, în condițiile în care toate prețurile din jur au explodat?
- Eu am refuzat să mai cresc prețul ziarului din 2020, dar nu putem ști, mai departe, ce ne va obliga piața. Pentru noi este important să satisfacem dorința cetățeanului de a fi informat, plăcerea de a răsfoi și citi ziarul dimineața, la cafea.
De ce? Pentru că eu am crescut în business, în toată activitatea mea de după 1990, cu ziarul. Am avut cele mai multe reclame în ziar în anii ’90. Am fost primul dintre oamenii de afaceri care avea aproape zilnic reclame în ziar, pentru că aveam magazine cu foarte multă marfă care trebuia promovată.
I-am cunoscut foarte bine pe toți foștii patroni, acționari, ziariști și a fost o relație de prietenie și de drag. Așa cum unii sunt pasionați să țină o echipă de fotbal, de handbal, să se implice în diverse chestii, am considerat că pot să mă implic într-o chestiune poate oarecum mai egoistă, diferită de ceea ce fac alții: să țin acest ziar, dar fără a-l folosi în a-mi promova o carieră politică sau a ascunde nu știu ce nebunii!
- Și, totuși, care sunt costurile unui ziar tipărit?
- În momentul de față, s-au dus extrem de sus. La costurile pe care le implică ar trebui ca ziarul să nu mai fie scos. Dar nu ziarul în sine este o problemă, în momentul de față, ci costurile cu cele 25 de chioșcuri-magazine, în care vindem presă și nu numai. Marea majoritate a lor sunt depășite ca aspect, ca design. E drept, a fost o perioadă în care ne-am tot „cârâit” cu autoritățile în privința modelului de chioșc care a fost aprobat. Numai că viața unei societăți comerciale are suișuri și coborâșuri. Sunt momente în care ai foarte mulți bani disponibili să investești, pentru că ți-a mers afacerea, și sunt momente în care trebuie să stai și să suporți căderea financiară a firmei, achitându-ți ceea ce este mai important - salariile și dările la stat. Și așteptând momente mai bune.
- Care sunt măsurile fără precedent pe care le-ați luat în luna august în ceea ce privește ziarul „Viața liberă” și de ce au fost necesare?
- De ani de zile aveam chioșcuri în care valoarea brută a vânzărilor - nu adaosul comercial! - era inferioară salariului brut al angajatului care vindea. Nu se putea să mergem la nesfârșit, pentru că îi puneam în pericol pe toți ceilalți. Reorganizarea a dus la anumite schimbări în piață, neplăcute pentru unii, în sensul că sunt chioșcuri de unde nu se mai pot cumpăra ziare sau ridica abonamente. Și aici trebuie să găsim soluții.
- Ce soluții există pentru ca „Viața liberă” să-și păstreze ediția print?
- În momentul de față, nu este luată o decizie de a desființa ziarul print. Ba dimpotrivă, chiar ne dorim să continuăm, numai că trebuie să o facem în alte condiții de afaceri.
În fiecare zonă a orașului, în fiecare cartier, sunt magazine mai populare. Pe baza unui barter reciproc avantajos, am putea să facem reclamă în ziar acelor magazine sau chioșcuri dispuse să primească atât ziarele pentru abonați, cât și ziare pentru a fi vândute.
Le putem oferi o rubrică, o pagină din ziarul „Viața liberă”, în care să fie promovate. De pildă, să se afle în tot orașul că firma „A” din Micro 39 vinde cei mai buni mici. Sau că la magazinul „B” găsiți cea mai bună făină din oraș. Toate aceste anunțuri ar face ca și firmele mici să aibă reclamă, să devină mai cunoscute, iar noi să fim prezenți cu ziarul în cartiere.
De asemenea, am dori să găsim persoane cărora să le dăm în locațiune toate cele 25 de chioșcuri noi pe care le avem. Este vorba despre mini-magazinele al căror model poate fi văzut la Spicu, la Potcoava de Aur, pe strada Oțelarilor în Micro 20. Sunt chioșcuri de câte zece metri pătrați, dotate cu absolut tot ce le trebuie. Ar fi o relație client - furnizor. În funcție de posibilitățile comerciantului, acesta poate lua în gestiunea și pe firma proprie toate 25 sau câte două-trei.
Noi punem la dispoziție chioșcul, care este standard, acceptat de Primărie, pavoazat cu „Viața liberă”. Cine îl preia va vinde ziarul nostru și presa pe care o aducem, dar și ce altceva mai crede el de cuviință, fiind businessul lui. Costurile de închiriere ar fi nesemnificative, pentru că scopul nostru nu este să luăm bani din chiria spațiilor, ci să ne putem vinde ziarul. Un astfel de minimagazin devine eficient când este implicarea personală a cuiva care își ia singur profitul din ceea ce muncește. Pentru că o persoană fizică autorizată (PFA), o firmă cu două-trei chioșcuri se administrează mult mai simplu, mult mai ușor, cu cheltuieli mult mai mici.
Nu în ultimul rând, pentru persoanele care au probleme de sănătate, de deplasare, va exista un număr de telefon la care să apeleze și vom avea în permanență un șofer care să le ducă ziarul acasă.
Cu acest amestec de mini-magazine date în locațiune, cu magazine colaboratoare care își fac reclamă în ziar și care ne vând ziarul, cu un curier care să aducă ziarul acasă celor care nu se pot deplasa, putem merge mai departe.
- De ce nu apelați la serviciile Poștei Române?
- La abonament, ziarul este mai ieftin cu 15 la sută. Poșta Română ne ia între 23 și 26 la sută comision pentru distribuția ziarului. Ca un paradox, Poșta ne ia din prețul întreg al ziarului, nu din prețul de ziar pe abonament. Deci ce rămâne din 3 lei?
Vă dați seama că în toată această perioadă am făcut o muncă patriotică pentru care nimănui din grupul de firme nu-i pare rău. Ne-am putut permite, a fost o activitate făcută cu drag, utilă.
De ce am făcut și fac toate astea? Obligația mea, ca om de afaceri, este să contribui la dezvoltarea orașului, din egoismul de a nu asista la o cădere a orașului și, implicit, a businessului meu. În condițiile în care pierderile nu sunt foarte mari, normal că trebuie să continui pentru că am și eu o promisiune făcută de a ține ziarul măcar cât l-au ținut cei dinaintea mea, adică 21 de ani. Și n-am decât 12 ani! Dar trebuie continuat de așa natură încât să nu cădem, la un moment dat, și unii, și alții.
- Există un orizont de așteptare în privința ofertelor și a propunerilor de colaborare, barter și locațiune pe care le așteptați?
- Eu cred că aceste lucruri se vor rezolva, încet-încet, până la sfârșitul anului. Nu cred că unui comerciant care vinde pui de țară sau pilote nu-i folosește o reclamă în ziar, ca să-l știe toată lumea! Orașul este plin de chioșcuri care vor fi demolate, de chioșcuri depășite, preluarea unui mini-magazin nou-nouț poate fi avantajoasă. Poate avea loc o colaborare.
Până la urmă, ziarul este al comunității. Aș putea să împart acțiunile ziarului la cei 214.000 de cetățeni ai Galațiului și atunci puteți înțelege că ziarul este al orașului. Am fost doar un custode pe o perioadă scurtă. Nu l-am făcut de râs și nici nu l-am folosit în niciun alt mod.
- Toată lumea cântă prohodul presei scrise. „Viața liberă” s-ar putea transforma într-o publicație online sau va dispărea odată cu printul?
- Nu, în niciun caz nu va dispărea odată cu printul, pentru că aici sunt niște oameni care aici au crescut, s-au încăpățânat să refuze orice ofertă rămânând aici și am obligația morală - și eu, și știu și copiii mei - de a continua într-o formă sau alta. Va trebui să rămânem online dacă nu vom reuși să ne echilibrăm din punct de vedere financiar. Nu în ideea de a avea profit, dar să nu avem pierderi atât de mari! În toți acești ani de când am cumpărat ziarul, cu excepția anilor cu alegeri, au fost pierderi oarecum suportabile. Dar, în momentul de față, ziarul, pe partea de comerț, aduce pierderi mai mari decât se poate suporta. Dar de rămas pe online cu siguranță va rămâne. Istoria Galațiului a fost, este și va fi consemnată de „Viața liberă”.
- Cu siguranță mai sunt întrebări la care va trebui să răspundeți. Poate într-un viitor interviu...
