EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Vin banii pentru compensate!

Scris de Joi, 20 Mai 2010
„Ieri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ne-a informat că Guvernul a adoptat o hotărâre de urgenţă prin care se vor aloca noi fonduri pentru decontarea medicamentelor compensate”, a precizat preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), farm. Olimpia Buzia. „Nu ştim momentan despre ce sume este vorba…

Tiglinele 1 şi 2 - fără apă rece, până diseară

Scris de Joi, 20 Mai 2010
Locuitorii din cartierele Ţiglina 1 şi 2 au rămas fără apă rece, în această dimineaţă. În Ţiglina 1, sunt afectate 73 de blocuri, instituţii şi agenţi comerciali. În Ţiglina 2 vor fi afectate blocurile M1, M2 şi M3 şi agenţii economici de la parterul acestora, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Camera…

Circulaţia pe la Elice, reluată luna viitoare?

Scris de Joi, 20 Mai 2010
* Lucrările de refacere a avariei produse la canalul colector au intrat pe ultima sută de metri * „Aproape s-a reparat, însă a trebuit să verificăm şi dacă stabilitatea malului Falezei nu a fost afectată de această avarie. Pe de altă parte, acolo se lucrează acum şi pentru a se…

Traficul basarabean la podea

Scris de Joi, 20 Mai 2010
Obişnuiţi să fim luaţi prin surprindere de fraţii de peste Prut, nu putem decât să ne declarăm dezamăgiţi că un trafic atât de obişnuit, precum cel de ţigări, nu a putut fi scos din anonimat de nişte ascunzişuri mai de Doamne-ajută.OanceaSaga a început ieri dimineaţă, când moldoveanul Dumitru S., de…

Groapa cu Faleză - vedere de jos

Scris de Joi, 20 Mai 2010
* Se surpă Galaţiul? Nuuu, oficial suntem mai stabili ca Himalaya * Ici-colo cârcotaşii mai arată cu degetul câte un hău căscat peste noapte, câte o bucată de drum surpată, câte un supermarket cu gresia ruptă de alunecarea pământului, dar în rest Galaţiul e mai drept ca plafonul de compensări.Banala…

600 de gălăţeni printre protestatari

Scris de Joi, 20 Mai 2010
Aproximativ 600 de gălăţeni, membri ai sindicatelor afiliate la Cartel Alfa BNS şi CNSLR Frăţia au protestat în Capitală, întregind rândurile celor 40.000 de oameni care s-au opus public scăderii salariilor şi pensiilor. Potrivit liderului Cartel Alfa Galaţi, Romică Gârneaţă, gălăţenii care au luat parte la mitingul din Piaţa Victoriei…

Autobuze vechi sau microbuze noi?

Scris de Joi, 20 Mai 2010
* „Este nevoie de o suplimentare în transportul local” crede preşedintele FORT Galaţi * Programul RABLA, varianta Primăria Galaţi * „Cum adică nu mai ajungeţi în Port Bazinul Nou? Păi şi eu cu ce ajung acolo?! Pe jos!?”, se răţoia ieri, în staţia de maxitaxi din Micro 19, o femeie…

Nevoia de amintire

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
* Film la Santiago de Chile: Organizaţia non-profit „JJ Films & Culture” organizează în perioada 24-29 mai 2010 evenimentul „Zilele Filmului Românesc în Santiago de Chile”. Partener local al acestui eveniment este centrul cultural „Centro Arte Alameda”- cel mai activ şi mai popular centru de profil din Chile. * Cimitirul…

Câine ucis în chinuri

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Spânzurat de un picioruş, cu capul în jos, aşa a murit căţelul din imagini. O cruzime de nedescris pentru orice fiinţă vie. Nu contează că e vorba de un animal, nu de un om, niciun suflet nu merită să fie torturat şi ucis în asemenea mod în anul de graţie…

Oficiile poştale vor fi închise în a doua zi de Rusalii

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Subunităţile poştale din întreaga ţară nu vor avea program cu publicul luni, 24 mai, în a doua zi de Rusalii, a anunţat marţi Poşta Română. Măsura a fost luată în baza prevederilor Codului Muncii care stipulează că prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală…

Interzicerea cumulului de venituri salariale de la două instituţii bugetare

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare “Edu Cer” solicită printr-un comunicat interzicerea „imediată”, începând cu 1 iulie, a cumulului de venituri salariale, indiferent cum se numesc acestea, de la două instituţii bugetare diferite, pentru una şi aceeaşi persoană. Potrivit „Edu Cer”, astfel ar fi respectate prevederile Codului Muncii, precum şi…

Copil lovit de maşină

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Nici un weekend fără un copil uitat în stradă şi lovit de maşină. Nici acest sfârşit de săptămână nu a făcut excepţie de la regulă. Comisarul Viorel Cojocaru exemplifică: „Florin Ursulică, în vârstă de 32 ani, din Bârlad, îşi conducea Loganul VS 78 URS, pe Drumul Naţional 25 în Piscu”.…

Captură de 7.600 lei a vămii gălăţene

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Vameşii gălăţeni au controlat luni sediul unei societăţi comerciale din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, constatând că 760 litri de băuturi alcoolice, destinate comercializării, aveau aplicate banderole fiscale neautentice. Întreaga cantitate de alcool valorând 7.600 de lei, îmbuteliată în recipiente de 0,5 şi trei litri, a fost confiscată, Vama aplicând o…

Slalom printre maşini, cu finiş la spital

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
Nu este pentru prima dată când auzim despre astfel de aventuri în trafic. De câte ori nu ne-a apucat chiar pe noi exasperarea că „nu mai trecem odată?!” şi am zbughit-o printre maşini, fără să dăm nici un avertisment? Comisarul Viorel Cojocaru (FOTO), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi:…

Sergent-major spulberat de tren, la Tecuci

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
A ales să moară singur, în puterea nopţii, aruncându-se în faţa rapidului Bucureşti-Iaşi. Problemele personale l-au copleşit pe un tânăr tecucean de 25 de ani. „Marţi noaptea, la ora 3,20, rapidul 663 Bucureşti Nord-Iaşi a sesizat Poliţia Transporturi că a lovit o persoană care s-a aruncat în faţa garniturii, în…

Sinucidere în Damen

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
O altă tragedie a fost descoperită luni dimineaţă – de această dată la Galaţi - la doar patru ore distanţă de momentul în care un tânăr tecucean se arunca în faţa trenului. „În zona Portului Galaţi, un echipaj al Poliţiei Transporturi a scos din fluviul Dunărea trupul neînsufleţit al unui…

Umbrelele din Galaţi

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
* „Pe cerul Galaţiului nu a existat niciun dram de cenuşă islandeză”, susţine (Irene Zemfir, şefa Staţiei Meteo Galaţi) * Până duminică inclusiv, Galaţiul nu poate spera să se mai bronzeze la 28 °C, aşa cum făcea în urmă cu o săptămână. Cel puţin aşa ne asigură Irene Zamfir (FOTO…

Traficanţi vitezomani, cu Săgeată camuflată (VIDEO)

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
* Supraveghere reciprocă contrabandişti – poliţişti * Galaţiul, Brăila şi Tulcea – în criză de ţigări ieftine * Au trecut vremurile în care traficanţii de ţigări îşi pasau timid ţigările dintr-o bărcuţă în alta. În ziua de azi, şalupele Poliţiei de Frontieră sunt puse la grea încercare de vitezele atinse…

„Pensiile nu vor fi modificate!”

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010
* Deputatul PDL Mihail Boldea (FOTO) declară că pensiile vor scăpa neatinse în urma aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor publice * Venitul minim garantat ar putea suferi, însă, modificări * Presa centrală scrie de zor că Guvernul se gândeşte să-şi asume răspunderea pe pachetul de măsuri privind reducerile de…

Mircea Vintilă vine la „Baladele Dunării”

Scris de Marți, 18 Mai 2010
Folkul de calitate revine pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din Galaţi. Sâmbătă şi duminică va avea loc cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc „Baladele Dunării”, în organizarea CCS, a Ministerului Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. În cadrul concursului…

Hai să-ţi arăt islazul noaptea!

Scris de Marți, 18 Mai 2010
Nu-i deloc plăcut să ajungi acasă după ce hoţii au făcut prăpăd, dar parcă şi mai rău e să pici prea devreme şi să-i deranjezi! A păţit-o un bărbat de 49 de ani din Piscu, dar nu cu hoţi de locuinţe, ci cu nişte consăteni care-şi tot păşteau turma pe…

Cultura ne scoate în lume

Scris de Marți, 18 Mai 2010
* Luna tradiţiilor româneşti la New York: Guvernatorul Statului New York, David Paterson, i-a înmânat personal vineri, 14 mai, la New York, lui Ştefan Minovici (preşedintele MIC & Associates şi editorul ziarului ZIUA USA), o proclamaţie istorică şi fără precedent prin care luna mai a anului 2010 este declarată „Luna…

Scuter la pământ

Scris de Marți, 18 Mai 2010
Ultimul accident al acestui sfârşit de săptămâna s-a petrecut la ţară. Nici acum nu au existat – din fericire – urmări grave. Comisarul Viorel Cojocaru (FOTO), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Pe un drum comunal din satul Ionăşeşti, comuna Nicoreşti, Costel Onciuoiu, în vârstă de 25 de ani,…

Vineri cu ghinion rutier

Scris de Marți, 18 Mai 2010
Chiar dacă tot week-end-ul nu au existat în tot judeţul decât trei accidente, fiecare şi-a găsit loc în câte o zi. Primul eveniment rutier a apărut vineri seara, iar comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi detaliază: „La ora 19,00, pe strada Crizantemelor, gălăţeanul Maricel Cană, în…
Pagina 694 din 813