Poziție: xhead
Stil: none outline
Array
Poziție: position-3
Stil: xhtml outline
EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Plimbare penală cu maşina vecinului
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 03 August 2019
Un tânăr de numai 19 ani din Bălăşeşti a avut ghinionul ca, în urma a ceea ce s-a vrut un exerciţiu de şoferie şi, de ce nu, o mică distracţie, să se aleagă cu un dosar penal de toată frumuseţea. Băiatul i-a cerut autoturismul unui consătean, deşi nu deţinea permis,…
Concurs naţional de pescuit pentru nevăzători
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 03 August 2019
La Complexul de agrement de la Zătun, a avut loc joi, 1 august, cea de-a doua ediţie a Concursului Naţional de Pescuit pentru Nevăzători. Au participat peste 100 de nevăzători şi însoţitori ai acestora, acţiunea fiind organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi. "S-au acordat cinci premii, dintre care două…
Unde sunt radarele în weekend
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 03 August 2019
Astăzi, 3 august, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Movilei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Umbrăreşti, pe DN 24D la Bălăbăneşti, iar pe DN 26 în localităţile…
PROGNOZA METEO GALAȚI | Weekend cu ploaie şi furtuni
Scris de VLG Vineri, 02 August 2019
În acest weekend, cerul va fi înnorat şi probabil va ploua. Sunt preconizate averse și furtuni cu fulgere. Potrivit meteorologilor, sunt șanse de precipitații de circa 90 la sută. Temperatura va fi cuprinsă între 15 şi 26 de grade Celsius. Vântul va atinge o viteză de până la 21 kilometri…
UPDATE Regele bluesului australian, la Galaţi
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 02 August 2019
UPDATE, vineri, 2 august 2019: Organizatorii anunță că s-a anulat concertul lui Louis King - "Regele bluesului australian", pentru că nu s-au făcut rezervări, decât foarte puține. Sâmbătă, 3 august, de la ora 19,00, la 55 Pub, va veni pentru prima dată în Galați Louis King - "Regele bluesului australian",…
Târg de produse turceşti
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 02 August 2019
Toți iubitorii de delicii turceşti sunt aşteptaţii în număr cât mai mare în perioada 2-4 august, începând cu ora 10,00, la Foişorul de pe Faleza Dunării, la Târgul produselor turceşti. Organizatorii promit o experienţă culinară cu bucate care de care mai alese, direct de pe mesele sultanilor: kebaburi delicioase, gözleme,…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Mariana Constandache Vineri, 02 August 2019
Astăzi, 2 august, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Marea Unire, Brăilei şi Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Drăgăneşti, pe DN 24D la Vârlezi, iar pe DN 26 în localităţile Folteşti…
A lovit o femeie şi a dat bir cu fugiţii
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 August 2019
Un proaspăt posesor de permis de conducere va rămâne pieton o bună bucată de vreme, după ce a provocat un accident rutier şi a încercat să scape de răspundere. Şoferul, în vârstă de 18 ani, încerca să efectueze manevra de mers cu spatele, pe strada Slănic din Galaţi. Nu a…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Mariana Constandache Joi, 01 August 2019
Astăzi, 1 august, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Uzina de Apă şi Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Iveşti, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca şi Cavadineşti. Pe DE…
Reglare de conturi în magazin
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 31 Iulie 2019
O bătaie în toată regula s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 29 de ani şi reţinerea a doi bărbaţi, marţi, la Drăguşeni. Conflictul s-a petrecut într-un magazin sătesc de pe raza comunei, victima fiind lovită cu pumnii şi cu o sticlă. Incidentul a ajuns la urechile poliţiştilor, sesizaţi prin…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 31 Iulie 2019
Astăzi, 31 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Traian şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu şi Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Şiviţa şi Slobozia Oancea. Pe DE…
Contrabandist oprit în Punctul de Frontieră Oancea
Scris de Teodora Miron Marți, 30 Iulie 2019
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit aproximativ 145.000 de ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, pe care un bărbat a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse printre obiecte de mobilier,în mijlocul de transport pe care îl conducea. Bărbatul, B.V.,…
Viteza şi alcoolul, abateri din ce în ce mai des întâlnite
Scris de Teodora Miron Marți, 30 Iulie 2019
Radarele Poliţiei Rutiere au făcut ravagii în ultimele şapte zile pe drumurile din Galaţi. Peste 100 de şoferi au fost sancţionaţi aspru pentru depăşirea limitei de viteză. Nu au lipsit, dintre abateri, nici depăşirile neregulamentare, lipsa centurilor de siguranţă sau butonatul telefonului în timpul condusului. În şapte zile, între 22…
Căutat în Armenia, depistat la Oancea
Scris de Teodora Miron Marți, 30 Iulie 2019
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român S.V., în vârstă de 32 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, poliţiştii…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Teodora Miron Marți, 30 Iulie 2019
Astăzi, 30 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, macului şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26 în localităţile Tuluceşti şi Frumuşiţa. Pe DE 581,…
Minora dispărută, găsită de polițiști
Scris de Teodora Miron Luni, 29 Iulie 2019
UPDATE. Maria Cristina Marcu, în vârstă de 14 ani, dată dispărută de părinți după ce a plecat de acasă pe data de 27 iulie, a fost găsită de polițiști. Minora a fost depistată pe raza localității Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni. Fata a dormit la o vecină duminică spre luni noapte,…
Focuri de avertisment pentru potolirea unui scandalagiu
Scris de Teodora Miron Luni, 29 Iulie 2019
Jandarmii tecuceni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru oprirea acţiunii agresive a unui tânăr, săvârşită asupra echipajului de ordine publică. Totul s-a întâmplat duminică, 28 iulie, în jurul orei 22,30, după ce un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa un scandal pe o stradă din…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Teodora Miron Luni, 29 Iulie 2019
Astăzi, 29 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Siderurgiştilor, Domnească şi Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Piscu, iar pe DN 26 în localităţile Tămăoani şi Slobozia Oancea. Pe DE 581, o…
Incendiu de vegetație uscată și pădure la Chiraftei
Scris de Teodora Miron Duminică, 28 Iulie 2019
Pompierii gălățeni au fost solicitați să intervină, duminică după-amiază, la un incendiu de vegetație izbucnit la marginea localității Chiraftei, comuna Măstăcani. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Galați și de la Punctul de lucru din Târgu Bujor. În sprijinul…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 27 Iulie 2019
Astăzi, 27 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Tecuci şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni şi Oancea. Pe DE 581,…
Sâmbătă, trasee scurtate pentru troleibuze
Scris de Anca Melinte Vineri, 26 Iulie 2019
Sâmbătă, 27 iulie, în intervalul orar 5,00 - 13.00, troleibuzele care asigură transportul public local pe traseele 102 şi 104 vor întoarce în Centru și vor avea indicativele 101 și 103, anunţă, printr-un comunicat de presă transmis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi. Conform sursei citate, măsura se impune pentru derularea lucrărilor…
Cascadă de gusturi, muzică şi tradiţii
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 26 Iulie 2019
AIESEC România organizează sâmbătă, 27 iulie, între orele 16,00 şi 20,00, în Grădina Publică, Global Village - un eveniment multicultural unic, care are ca scop să mărească nivelul de cunoştinţe despre alte ţări şi tradiţiile lor, despre prietenie şi toleranţă, aducând oameni din diferite ţări sub acelaşi "acoperiş". Participanţii vor…
Băutul şi tulburarea liniştii publice, cele mai dese abateri
Scris de Teodora Miron Vineri, 26 Iulie 2019
Razia de amploare, desfăşurată de poliţiştii secţiilor de Poliţie Locală şi de cei din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Transport Valori, la sfârşitul săptămânii trecute. Oamenii legii au aplicat un număr de 250 de sancţiuni, în valoare de peste 48.000 de lei, pentru fapte precum: consum de băuturi alcoolice…
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Teodora Miron Vineri, 26 Iulie 2019
Astăzi, 26 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581,…
Poziție: position-2
Stil: none outline

