Jandarmii tecuceni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru oprirea acţiunii agresive a unui tânăr, săvârşită asupra echipajului de ordine publică.
Totul s-a întâmplat duminică, 28 iulie, în jurul orei 22,30, după ce un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa un scandal pe o stradă din municipiul Tecuci. Imediat după sesizare, un echipaj de Jandarmerie, aflat în misiune de ordine publică pe raza municipiului, a fost direcţionat de către dispeceratul Poliţiei la adresa unde era semnalat scandalul.
Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au găsit persoanele recalcitrante. În urma verificărilor, jandarmii tecuceni au stabilit că cei doi sunt rude, unchi şi nepot. Din primele informaţii a reieşit faptul că bărbaţii se acuzau reciproc de acţiuni agresive, unul împotriva celuilalt.
Imediat după apariţia jandarmilor, tânărul a uitat de supărarea pe care o avea asupra unchiului său şi şi-a îndreptata atenţia asupra oamenilor legii, pe care i-a atacat cu un topor. Astfel, jandarmii au fost obligaţi să folosească armamentul din dotare. "Înfuriat de prezenţa oamenilor legii, tânărul a ieşit din curtea imobilului cu un topor şi s-a repezit asupra echipajului, moment în care unul dintre jandarmi a folosit arma, executând un foc de avertisment în plan vertical", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Galaţi.
În ciuda faptului că s-a făcut uz de armă, tânărul nu s-a potolit şi a încercat să îl lovească, cu toporul, pe unul dintre jandarmi. „Lovitura de topor a fost blocată, cu braţul, de către jandarm, iar în acelaşi timp acesta a executat un al doilea foc de avertisment”, se mai arată în comunicat.
După cele două focuri de avertisment, jandarmii au reuşit să îl imobilizeze pe agresor, acesta fiind ulterior încătuşat. La faţa locului a fost solicitată şi prezenţa unei echipe operative din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, care l-a preluat pe bărbatul agresiv şi l-a dus la sediu în vederea continuării cercetărilor.
Din fericire, în urma intervenţiei, nu au fost persoane rănite.