Mă uit în urmă şi mă văd/ pe Dealul Zimbrului...atuncea,
când învăţam ce-nseamnă „sunt”,/ ce este şi ce face Crucea,
ce-nseamnă vacă, şcoală, vis,/ Credinţă şi Deşertăciune...
şi ce se spune despre Gând.../ şi despre Suflet ce se spune...
când învăţam să mă declin,/ să mă conjug la drumul Mare
şi să alerg pe drumul Mic/ dintre Apune şi Răsare!
Şi învăţam ce-nseamnă Drag/ şi Dor...şi că „memento mori”-i
acum stăpân pe Soarta mea/ şi pe ruinele Candorii...
acum, când marele Egal/ dintre-adunare şi scădere
înseamnă Zero Absolut/ oblon închis la Re/Vedere!
Cuvântul nu mai stă la scris,/ fuge din Pană, din Cerneală,
din Cretă, din Dicţionar.../ Trecutu-mi cere Socoteală,
Prezentu-i scurt, scurt, scurt de tot,/ iar Viitor nu mai există...
şi parc-aud cum stă la geam/ şi plânge Zodia mea tristă...
Sufletul meu a-nţepenit/ şi nu mai vrea să mă conjuge –
din tot ce-(am) fost, Atât rămân:/ Câteva Litere pe Cruce!!!!!!!!
