!!! doamnă, mâine-dimineaţă/ te aştept la mine-n gară,
poate vii măcar o dată,/ poate vii întâia oară
ca să-mi spui ce fel de viaţă,/ ca să-mi spui ce fel de moarte
ai râvnit întotdeauna/ şi-ai găsit în altă parte,
iar eu am rămas aicea,/ în secunda ceasta mare,
să-mi fac o nemaivăzută/ fabrică de lăcrămioare
că nu mai pot nici a plânge/ într-astă deşertăciune -
gata, mă grăbesc spre gară/ - un tăciune şi-un cărbune...
doamne, dă să fie-aievea/ visul, întâmplarea, gândul
c-am s-o văd... am frică, doamne,/ că se hâţână pământul
şi-o să se răstoarne trenul/ aşteptat atâta vreme...
c-am să stau cu plânsu-n gară/ şi cu-n braţ de crizanteme...
c-am să stau până la capăt,/ până când... doar tu ştii până
când... parcă mă-mbrăţişează/ - uite-aşa - LIMBA ROMÂNĂ...
până când aud o voce.../ cred că-i vocea ta... nu-mi pare:
