Te rog să nu spui nimănui!.../ Lumina stă la umbra lui
şi te pândeşte cum te culci/ sub frunze singure şi dulci,
şi te ascultă cum visezi/ că umbli, noaptea, prin livezi,
şi-l rogi pe mirele gutui:/ te rog să nu spui nimănui
că m-ai văzut cum dorm încet/ sub ramul tău, şi cum regret
că tu nu dormi deloc...şi-mi spui/ că trebuie să faci gutui,
că trebuie să stai înalt,/ să-mi ţii de umbră şi de cald...
dacă mi-i somn, să dorm adânc.../ dacă mi-i foame, să mănânc!
Şi să nu spui că ai văzut,/ din visul meu nepriceput
cum cad gutuile pe jos,/ şi cum s-apleacă făt frumos
şi îmi adună şi îmi dă/ pe când tu plângi...(ă! hă! hă! hă!)...
cum licuricii se aprind/ şi ard pe trupul meu murind
de-atâta rod şi-atâta dor.../ cum sar scântei din lampa lor,
cum greierii se duc la deal/ pe trupul meu ex/temporal!...
Stă umbra la Lumina lui.../ (El, Trandafirul Nimănui!)...
şi te priveşte cum cobori/ printre lumeşti, din somn, din nori,
şi cum te ştergi la ochi, de vis,/ şi strigi: intraţi...este deschis!
