Doi stinşi distinşi în labirint (6 August 1941. Cezar Ivănescu. 24 Aprilie 2008)

Doi stinşi distinşi în labirint (6 August 1941. Cezar Ivănescu. 24 Aprilie 2008)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sunt stinsul tău, eşti stinsa mea.../ doi stinşi distinşi în labirint,

doi fără fir şi fără timp,/ către-nceput mărşăluind...

către sfârşitul cestei morţi/ spre care-am mers şi am tot mers,

dar am uitat că în/apoi/ totul e pur şi simplu şters,

şi ne-am făcut că n-auzim/ cum ne cad punctele pe scut,

puncte de sprijin şi de rost/ şi de vedere-n absolut!

 

Chiar şi memoriile stau/ în totul cesta veci şi şters...

şi iadul stă, şi raiul stă.../ numai nimicul stă invers,

fiindcă ăsta-i dat, aşa,/ de împăcare, şi să ştim

că între el şi tot e-un trist/ şi mizerabil ţintirim

în care moartea ia cuvânt/ şi pune punct chiar şi la punct...

nu-i fals prin plânsuri, flori şi rugi/ la capul punctului defunct?

 

Mergi mai încet, mergi mai încet.../ parcă îţi spun, parcă îmi spui...

de ce să ne grăbim, de ce,/ când fiecare câte-un cui

avem în ochi, avem în mâini,/ avem în suflet, în picior,

şi nici nu sui, nici nu cobori,/ nici nu mă sui, nici nu cobor?...

din veacul cestui labirint/ nici moartea n-are cum scăpa,

şi nu mai pot să te aprind.../ candela mea, candela mea!

Citit 10483 ori Ultima modificare Luni, 05 August 2013 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.