Toată viaţa, se pregăteşte de plecare...
(crezi că nu se mai întoarce niciodată)...
şi nimeni nu-i dă nici o atenţie, dar fiecare zice:
ducă-se naibii, e o traviată!
Toată viaţa, cultivă şi îngrijeşte camelii...
(crezi că-i florăreasă oarecare, in/discretă)...
nimeni nu-i dă un strop de apă, dar şuşoteşte:
ducă-se naibii, e o violet(t)ă!
Toată viaţa, îşi drege glasul şi cântă
până dincolo de cer, până dincolo de uimire...
duşmanii şi duşmancele clevetesc:
e o biată soprană, e o prostire!
Toată viaţa, nu se gândeşte la moarte...
(crezi că-i o mică nemuritoare după nemuritor)...
fiecare clamează: e o damă uşoară,
e o târfă moartă după alfredo(r)!
Toată moartea, se pregăteşte de plecare...
(şi fiecare crede că se întoarce la el în ogradă)...
toţi au camelii, o aşteaptă la porţi... şi aud:
niciodată, niciodată, niciodată!
