Ce frumoasă-i nedreptatea/ cărăruilor prin grâu
când săgeţile cu pene/ vântură văz/duh de Mai,
când cicoarea strigă macii/ somnoroşi, la vorbă-n şoaptă,
când ies cântecuri din ouă,/ când plecarea intră-n cai!...
Cea plecare fără şauă,/ cea plecare fără frâu,
fără timp, fără nuiauă,/ fără ţintă, fără loc...
cea plecare-n dorul lelei,/ printre volburi, să te-adoarmă,
şi să te sfărâme-n braţe/ răsărita lui Van Gogh!
Doar cu traista-n băţ, şi-n traistă/ doar cu taine şi porunci,
doar cu moara-n gând, şi-n moară/ doar o piatră nestemată,
care macină întruna/ doar seminţe de iluzii,
să ajungă lumii toate:/ lumea asta şi cealaltă!...
Doar aşa se-ntâmplă timpul/ fără margini, doar aşa
e frumoasă nedreptatea/ cestor cărărui, pe care
umblă cântecuri cu pene,/ umblă vremea, umblă moara
cu seminţe nestemate,/ pururea devastatoare!
