Poem printre lumânare şi covrig (şuşoteală)

Poem printre lumânare şi covrig (şuşoteală)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

De când nu mai scriu despre Maria şi port costum elegant,

toată lumea şuşoteşte şi crede că Maria m-a uitat...

sau că am uitat-o eu, fiindcă nu m-am dus în gară

s-o aştept când a zis că vine pentru ultima oară!

 

Nu a venit...port costum elegant, port figură de zmeu...

costumu-i pomană de când s-a dus tatăl prietenului meu!

 

Printre lumânare şi covrig am auzit: să se facă lumină!...

şi încă mai cred şi încă mai aud că Maria va să vină!

Citit 10459 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2016 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.