Mai lasă-mă o noapte în livadă,
unde-am crescut şi-am înflorit mereu:
acolo-s toate gândurile mele,
acolo-i umbra sufletului meu!
Sunt ostenit... am fost tocmai departe,
să cer iertare... şi-am venit pe jos,
să-ţi spun că ai rămas cea mai frumoasă
de când şi eu eram cel mai frumos!
Acolo-i timpul meu trecut în pururi
şi vremea-n care nu eram stingher,
sunt fraţii mei gătiţi de primăvară
şi păsări lungi, lungi, lungi... până la cer!
Măcar o noapte, dacă nu se poate
mai mult... (îţi mulţumesc pentru atât!)...
te rog să-mi spui a V-a Simfonie:
aceea grea, cu inima la gât!
Te rog să spui... (dac-ai visat vreodată
sub ramurimea plină)... cât zadar,
cât preţ şi cât dispreţ mă înconjoară
în viaţa mea de substantiv amar!
Şi până-n zori am să-ţi aduc aminte
cât de uşor a fost sau cât de greu!...
Mai lasă-mă o noapte în livadă:
acolo-i umbra sufletului meu!
