Nu sper şi nu regret... şi mi se pare
continuu devreme şi târziu...!...
Aş vrea să-mi amintesc, însă nu ştiu
când a-ncolţit şi când a dat în floare
această umbră/holbură - fir lung
şi urcător mereu spre frumuseţe,
aşa, să plâng de dor şi să mă-nveţe
de unde până unde pot s-ajung,
de când şi până când mai am să caut
pe/trecerea descântului prin flaut!
Nu sper şi nu regret... sunt o părere
a mea despre a fi şi a nu fi
infern sau paradis, noapte sau zi,
mână întinsă, care dă sau cere
aceeaşi întrebare la răspuns
şi un răspuns, acelaşi, la-ntrebare:
(nu) cred că o sămânţă-ntâmplătoare,
desprinsă din neant, (nu)-i de ajuns
pentr-un pahar de ură şi iubire
mereu de-a dura printr-o-nchipuire!
