Pe fiecare frunză scrie toamnă
cu galben în caligrafii de vânt...
şi iartă-mă şi bună seara, doamnă...
mi-i frig, mi-i dor şi parcă nu mai sunt!
De ce mi-i dor?... (e singura-ntrebare)...
caut răspuns, zburându-mă în gol,
eu - pasărea de-a pururi călătoare,
de-a pururi rătăcindu-se de stol!
În toamna asta nu mai plec de-acasă...
(nici o plecare nu mai are preţ)...
rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă
şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!
Şi parcă nu mai sunt de-atâta brumă...
(tăcerea ta la flacără condamnă)...
pe fiecare frunză scrie du-mă...
şi iartă-mă şi bună seara, doamnă!
