Bacanta mea este-o scumpete de spatie
şi mă iubeşte uniform-accelerat,
dă de-nţeles, parcă ar fi locomotivă,
că nu am clasă şi că sunt un deraiat!
Are magnet, filet pe stânga şi emfază,
şi după dragoste e moartă permanent,
nici o clipită nu mă lasă din strânsoare,
chiar dacă am certificat de impotent!
Nu pot vedea şi auzi cum se târăşte
şi se întinde şi-şi dă ochii peste cap,
nu-i pot primi toată lucirea din orbită,
şi nici nu pot din captivarea ei să scap!
N-o pot ruga, nu stă la vorbă, nu admite
nici un ocol, nici un rabat universal,
se supra/pune toată noaptea, e uşoară...
lumea-şi dă coate, şuşoteşte: „în ce hal”!
M-avertizează, serioasă: ţine minte,
dacă te duci la trufandale, mă di/sting...
şi ai să umbli toată viaţa pe-ntuneric,
fără speranţă de big/bang şi de bang/big!
O venerez...e un focar de împăcare
şi de tandreţe când pândesc s/clipirea sa...
îmi face semn de după dealuri şi răsare...
şi o ascult: „sigur că da!...sigur că da!”
