Sunt personajul visului Celest,
cel mai frumos din ceastă Veşnicie
pe care mă crucesc şi mă închin
la Demiurgul condamnat să-(mi) scrie
şi să-mi trimită-n fiecare zi
tot ce vroiesc să-i cer întruna pentru
toţi in/egalii mei în/depărtaţi
de-un punct numit (apocaliptic) Centru,
umplut cu tot ce cred că (nu) se poate
n-această Viaţă şi n-această Moarte!
Mă rog la cel mai Nalt decât acest
motiv de-a face urme pe Pământul
visat (şi el) n-acelaşi somn divin,
să-l aibă-n grijă, zilnic, numărându-l,
mişcându-l, numărându-l ne-ncetat
prin Haosul de unde nu-i scăpare,
mirându-mă şi arătându-mi cum
cel printre toate cele cel mai Mare
stăpân peste sămânţa Ne/Lumească,
să nu care cumva să se trezească!
