Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare,
să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcrămaţi de mirare!
Te rog să mă chemi la o carte/ umplută cu zmei şi cu zâne,
să vezi făt-frumosul din lacrimi/ cum vine în vis... şi rămâne!
Te rog să mă chemi la o vorbă/ de dus şi adus în aminte
cum plânge (pe crucea iubirii)/ poetul golit de cuvinte!
Te rog să mă chemi la o cană/ cu apă din sfânta fântână
săpată (o viaţă întreagă)/ în ţărnă şi-n limba română!
Te rog să mă chemi într-o noapte/ răspunsă la orice-ntrebare
de-atunci pân-acuma, fiindcă/ plecăm înspre altă născare!
Să vezi ce adâncă s-aude/ chemarea tăcerii din jururi,
s-auzi ce înaltă se lasă/ (pe suflet) uitarea-ntru pururi!
