Domnule Du, jur pe cuvânt,/ chiar dacă tu poţi spune Nu:
în seara asta sunt viteaz,/ vin să o fur pe doamna Du!
Nu te-ntrista, stai liniştit,/ nu-ţi pune ghetele pe dos:
vin cu măslin, vin şi cu vin,/ şi am s-o fur foarte frumos!
Să nu mă bagi în sperieţi,/ nu ţine câinele flămând,
să mă mănânce când o fur/, acum, când am ajuns la rând!
Ca să nu crezi cumva că-s tâmp,/ am să aduc şi nişte flori,
să i le dau cum unui mort,/ căci n-am s-o fur de două ori!
Dacă nu ştii, frumoasa Du/ e cea de-Acum şi de Atunci,
când ai furat-o şi ai râs,/ şi au rămas nouă Porunci!
Vin să (ţi)-o fur, domnule Du/... nu calc nimic, nu e Păcat...
ai să trăieşti fără sfârşit:/ nici Subiect, nici Predicat!
Am să (ţi)-o fur încet, frumos,/ fără oprire, uite-aşa!...
şi dacă-mi zvârli mănuşa-n nas,/ şi dacă nu poţi spune Da!
