Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Pe strada îngustă şi veche/ şi încă frumoasă şi vie,
de când n-o mai văd pe Maria,/ nici floarea de tei nu mai ştie!
Ferestre deschise şi rare/ scot muzici aproape uitate,
sunt vremuri ascunse în pietre,/ ascult şi mă uit la muşcate!
Sunt multe şi roşii şi albe la geamuri muşcate de vreme...
aud că Maria se-ntoarce/ să-mi dea la cules crizanteme,
să-mi spună c-a fost să aducă/ o veste-n sfârşit pentru mine:
mireasă-i şi-s mire... şi nunta-i/ sub semne înalte, divine!
Păşesc mai la deal, mai la vale.../ şi parcă o văd într-atuncea,
când eu învăţam cum se duce/ amarul şi dorul şi crucea...
şi cum să nu uit niciodată/ că-i cea mai frumoasă Marie
din lumea aceasta, căci alta/ nu cred că mai poate să fie!
Aud cum răsare Maria/ pe strada cu şcoală pustie...
da’ oare ajung până-n toamnă?/ nici floarea de tei nu mai ştie!
