Oficiali din eşalonul doi de la ArcelorMittal Galaţi şi o parte din liderii sindicali se întâlnesc luni pentru a discuta despre situaţia Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS), unde 400 de oameni vor rămâne fără activitate deoarece compania va renunţa la producţia de piese mecanice. Întâlnirea are loc la solicitarea sindicatului Siderurgistul. Compania a refuzat să comenteze. ...
* ArcelorMittal Galaţi pregăteşte Furnalul 3 pentru repornire deoarece se aşteaptă ca volumul comenzilor să crească în vară Criza economică izbucnită în 2008 a cauzat scăderea dramatică a producţiei de oţel din sudul Moldovei de la peste 4,0 milioane de tone la sub 2,0 milioane de tone, iar ArcelorMittal Galaţi nu a reuşit nici acum, după mai bine de trei ani, să revină la volumele pe care le realiza înainte de prăbuşirea pieţelor. De altfel, acest lucru este imposibil, ...
  La fix o săptămână distanţă de o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţului Galaţi, aleşii judeţeni s-au strâns ieri din nou în Sala Mare a Prefecturii, de data aceasta chemaţi la o şedinţă extraordinară, convocată la iniţiativa a 22 de consilieri (deşi în tabel figurau 25 de nume, erau doar 22 de semnături). Am avut parte şi ieri de acelaşi spectacol, de-acum evident şi deloc captivant, în care majoritatea politică şi restul consilierilor din CJ se joacă d ...

Un gălăţean special luptă pentru Jocurile Paralimpice

Sâmbătă, 05 Mai 2012 00:00 | Publicat în SPORT
* Gălăţeanul Marian Petria (21 ani), un tânăr care a reuşit să îşi învingă boala pentru a face sport de performanţă * Este proaspăt deţinător a două noi recorduri de viteză, înregistrate zilele trecute, la Jocurile Naţionale de Atletism pentru tinerii cu dizabilităţi * S-a luptat ani de zile să îşi poată folosi mâinile şi picioarele, iar acum este unul dintre cei mai buni sportivi cu dizabilităţi din România. Marian Petria a fost diagnosticat imediat după naşter ...
* "Acest proces ne va ajuta să ne concentrăm pe activitatea de bază - producţia de oţel", spune directorul general, Bruno Ribo * Oamenii, câteva sute, vor fi redistribuiţi în alte sectoare, dar nu este exclusă nici deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi renunţă la producţia de piese mecanice noi, una dintre principalele activităţi ale Uzinei de Piese de Schimb şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS). "Analizǎm în prezent po ...

Hora satului se încinge sâmbătă la Gârboavele

Vineri, 04 Mai 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Muzeul Satului – Gospodărie Tradiţională, obiectiv situat în Pădurea Gârboavele, şi aflat în administrarea Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, îşi va redeschide sâmbătă porţile, pentru publicul vizitator. Toţi cei care vor veni la ora 12.00 la deschiderea noului sezon vor avea parte de un program artistic variat, susţinut de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, iar gălăţenii vor redescoperi tradiţionala horă a satului. Din peisajul rustic nu vor lipsi meşte ...
Deşi a avut iniţial impulsul de a abandona activitatea de la Biroul Electoral Municipal, judecătoarea Rodica Arhip s-a calmat şi s-a obişnuit cu ideea că-şi va încasa banii abia după data de 10 iunie. "Nu este normal, noi avem activitate de 18 zile şi ar fi trebuit să fim plătiţi la sfârşitul lunii aprilie. Ni s-a spus de la Primărie că banii îi vom lua pe toţi după terminarea activităţilor. Trebuia să ni se spună de la început că aceasta-i regula şi probabil că nu ne ...

Ziua Naţională a Inimii la Galaţi

Vineri, 04 Mai 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Dacă în urmă cu 15 ani bolile de inimă reprezentau a treia cauză a mortalităţii la nivel mondial, în prezent acestea se află pe locul întâi în acest clasament. Unul din două decese înregistrate are drept cauză o maladie a inimii. Ţinând seama de aceste informaţii, data de 4 mai a fost desemnată Ziua Naţională a Inimii. În Galaţi, ziua este marcată de acţiuni organizate de  Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate P ...
Evenimentul s-a petrecut miercuri seara, în el fiind implicate două autoturisme. Una dintre maşini, o Dacie Break aparţinând Administraţiei Domeniului Public avea la bord patru persoane şi se deplasa pe strada Regiment 11 Siret, dinspre complexul Francezi spre strada Brăilei. La intrarea în intersecţie, maşina s-a ciocnit în plin cu un Chevrolet care tocmai plecase de la semaforul aflat vizavi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie. În urma impactului, ambele maşini au fost serios ...
* Edilul Galaţiului nu a binevoit ieri să ofere gălăţenilor explicaţii logice asupra situaţiei de toată jena înregistrată miercuri în cea mai mare intersecţie circulară din municipiu * Sensul giratoriu aprobat de Comisia de Siguranţă a Circulaţiei din cadrul Primăriei a fost desfiinţat după şase ore, la cererea Poliţiei, când s-a constatat că strada Brăilei se "sufoca" Şoferi, dacă vă închipuiţi că cineva se simte vinovat de faptul că mulţi dintre voi şi-au ...