Da, şterg gemuleţele lucarnelor...şi începe să se vadă mai bine! Detaliile-s dintre cele în stare să-mi tulbure constituţia fizică şi sufletească! Sigur, şi dumneavoastră aţi umblat haihui prin podurile personale ori ale altora! Şi, desigur, nu cred că nu v-a cotropit frica de necunoscut, frica ne/justificată de clar/obscur, frica de mister, de vechi...de tot ce nu este, dar se aude...de tot ce este, dar nu zice nimic!...Da, nu-s adversarul/duşmanul tăcerii, însă tăcerea d ...

Tanti beladonă, tare mi-i mâhnire când te văd prin garduri singură şi-n floare... nimenea nu smulge nici o adiere din minunăţia ta vindecătoare!   Tanti beladonă, viaţa mea din carne-i neagră, rea, bătrână...(parc-ar vrea să tacă)... toţi deştepţii lumii vin parasimpatici, scriu şi pun parafe: goană cardiacă!   Tanti beladonă, tare mi-i ruşine să-ţi declar în faţă: inima mi-i dreaptă, chiar dacă se-ndoaie, chiar dacă se frânge... chiar dacă se rupe ultima ei ...

Nici dacă ştiu ce face, ce este şi cum este şi ce se spune despre...nu pot pricepe cum, unde şi când zvâcneşte sensul adânc al firii, nu pot pătrunde ritmul înalt al cestui drum croit să ispitească, să sfarme, să repare, să-mi cheme răsuflarea la taină şi păcat, să-mi amăgească starea cu vini primordiale, să-mi dea zadar fiindcă nu stau la predicat!   Iertare şi osândă...iertare şi osândă... balans al rătăcirii printre atunci şi-acu, sminteală şi minciună-n ...

Încep să mă sui pe scara care duce-n podul casei. Chiar acum încep să mă sui. Oare durează mult? Până atunci şi până acolo, oare nu se termină visul? Tare mi-i teamă că se sfârşeşte! Şi, dacă se sfârşeşte, ce? Mă sui fără vis, aşa! Trebuie să am curaj! Degeaba am văzut atâtea în acest vis...dacă nu reuşesc să ajung în mijlocul susului din pod! Şi-n zadar am auzit şi am văzut cea mai frumoasă scrisoare de dragoste ne/pierdută, şi-n zadar am văzut minunile ...

Curajul greu de stăpânit mă ajută să rezist fricii greu de stăpânit. Şi nu am cum să nu mă-nfior când aud asemenea şoptire pogorând şi suind de peste tot şi de nicăieri. Sigur...nu ştiu a cui o fi vocea asta de flăcăiandru, amară şi ne/răbdătoare. Sigur...încerc s-o localizez...şi văd o scrisoare deschisă... o scrisoare uitată...o scrisoare pierdută (?)...o scrisoare cu cerneală neagră şi caligrafiată...cu sârg şi resemnare, parcă. Din adâncurile cestei scris ...

Au fost...fiindcă nici n-aveau cum să nu fie, atâta vreme cât era atâta loc ş-atâta timp de ridicat (prin poezie) statui şi ode cestor zei...pe care-i rog   să se înalţe din pământ şi să coboare (ca dintr-un vis) în fel şi chip, în viu şi rost, să mă asculte la citit, să-mi dea lucrare de controlat la "sunt ş-oi fi dacă am fost"!   Râvnesc răbdarea cestor pietre preţioase, trec printre gânduri fără moarte-n starea lor, le rog încet, frumos şi mult: să (nu) mă ...

Da, cum mărturiseam ieri, pe partea stângă stă odaia din partea stângă! Iar nu în partea stângă a Oricui, ci în partea stângă a Singurătăţii! N-am văzut şi n-am auzit niciodată (despre) o mai adânc răscolitoare singurătate decât Singurătatea unei odăi singure! Mirosul de busuioc la icoane şi tăcerea de candelă stinsă, lumina (difuză) strecurată prin/printre perdele de geamuri legende, murmurul i/real al superstiţiilor şi foşnetul încăpăţânat al tuturor nălu ...

O ştie oricine... nu-i nimeni în stare să stea fără ea sau să meargă oriunde... ea-i alfa, omega, păgâna şi sfânta, ea-i moarte şi viaţă de mari şi mărunte! Şi-i pricină dreaptă a lumii în care norocul se-nvârte, s-opreşte, se-nvârte... şi-i soră cu sfera, şi-i soră cu cercul, conduce frumoase, reci, calde, urâte! Ea cară prezenţă şi lipsă-n uitare, răstoarnă rotund pe aduceri aminte... ea-i mamă (şi fiică) sublim-a ro(s)tirii cu alte cuvinte-ntre alte cu ...

La foc mic... şi-n zadar!... fierb un vis vagabond... vis alb-negru, de mult, de atunci, hăt de când auzeam gratuit filarmonici de câmp şi-ascultam poezii din văzduh, din pământ...! Se făcea (în cel vis) că nu ştiu cine sunt... şi nu am întrebări... n-am nici lung şi nici lat... pur şi simplu era... şi era chiar frumos pe drum lung, pe drum scurt, pe costişă de sat! Şi făceam coroniţe de flori... şi ecou... şi devreme-mi făceam... şi-mi făceam şi târziu... n-auzea ...

Da... cred că-i bine s-o aştept pe bunica... în ogradă, pe prispă, sub iederă, până se întoarce de la mama! Sub iederă, nu aiurea, prin grădină sau prin nu ştiu ce unghiuri ale bătrânei bojdeuci!... Oare de ce s-o fi dus bunica la mama? Parcă-mi pare rău că n-am stat acasă, aşa, să-mi sticlească şi mie ochii la bunătăţile aduse nepoţilor săi! Că niciodată nu vine fără niscaiva fructe, fără niscaiva chilimoaţe, fără niscaiva dulceaţă!... Cred că n-o să ste ...