Ocolul ziarului în 30 de ani. Şcoala mea de presă

Ocolul ziarului în 30 de ani. Şcoala mea de presă
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape! 

Şcoala mea de presă

La început a fost un zvon: „Se caută...” Apoi, zvonul a devenit realitate. O seară de iarnă, un profesor navetist sosit, zgribulit, de la ore, cu un tren care se încăpăţâna să rămână îngheţat, o cană cu ceai şi anunţul miraculos din "Viaţa liberă": concurs. Câte visuri au prins contur, în seara aceea friguroasă, de februarie, într-un colţ de masă, în mintea unui profesor navetist. Speranţe, îndoieli… Decizia a fost luată imediat. Particip! Doar nu degeaba mi-am dorit, din copilărie, să fiu jurnalist.

De multe ori m-am întrebat cum ar fi evoluat existenţa mea, dacă în seara aceea nu vedeam anunţul de angajare. Am decis să păşesc în necunoscut…

O clădire în centrul oraşului, ce lux, pentru un profesor navetist, câteva dintre vedetele locale, pe care le priveam ca pe nişte extratereştri, primele subiecte, temă pentru acasă. Eram mulţi pretendenţi, în februarie 1990, presa era la putere, iar meseria asta era şi este cu adevărat incitantă. Am scris despre România dintre Prut şi Nistru (nu degeaba, mi s-a spus, ani la rând, „domnul Basarabia”) şi despre zidul Berlinului, pe care îl văzusem, cu doar câteva luni înainte. Am trimis cele două articole şi am aşteptat. Nu foarte mult. Telefonul a venit repede. Ne-am întâlnit la redacţie. Rămăsesem 12. A urmat un examen în toată regula, cu teme date de redactorul-şef. Multe, cu subiecte de cultură generală. Zâmbesc când îmi aduc aminte de unul dintre cele şase subiecte, enunţat, sec, de Radu Macovei: Cazul Ianus. Şi unii dintre candidaţi, care mă întrebau cine e tipul acela, Ianus.

După examen, existenţa mea a devenit aşteptare. Preţ de câteva săptămâni. După care m-am resemnat. Asta e! A mai trecut o zi şi a venit telefonul: te aşteptăm! Şi uite-aşa, din primăvara anului 1990, am devenit posesorul legitimaţiei cu nr. 26 a primei instituţii de presă în care am avut onoarea să lucrez. Au urmat zece ani frumoşi şi încărcaţi cu emoţii, satisfacţii, premii şi amintiri. De la primul articol publicat, despre campania electorală pentru alegerile din mai 1990, până la calitatea de reporter special al "Vieţii libere", alături de Claudiu Brânzan şi Nicu Sburlan, prilej cu care am călătorit în ţară şi peste hotare, nelipsind de la niciun eveniment important petrecut în România. Doar eram reporterii celui mai cunoscut ziar din provincie. Am intervievat toţi oamenii politici ai acelor vremuri. Români sau străini, în trecere prin ţară. Am fost la forumuri, congrese, conferinţe, adunări. Am dat mâna cu şefi de stat şi de guvern, am intervievat preşedinţi, premieri, miniştri de externe. Ştiu, mă veţi întreba cine m-a impresionat cel mai mult. Răspund fără să clipesc: Regele Mihai. Şi doar au fost multe VIP-uri în portofoliu, de la Yasser Arafat şi Shimon Peres, la Miguel Angel Martinez, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Toate trăirile, toate întâmplările şi experienţele s-au transformat în cuvinte. Iar ele, cuvintele, s-au rânduit în paginile "Vieţii libere", în articole de fond, editoriale „Între oglinzi paralele” ori în pagina de politică externă. O treime din cei 30 de ani ai "Vieţii libere" sunt şi ai mei. Iar casa aceasta a fost şcoala mea de presă. La mulţi ani, "Viaţa liberă"!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1876 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2019 01:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.