Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape! 

Laude şi multe şuturi în posterior

Am (pe)trecut şi eu ceva timp din viață pe la "Viața liberă". Era pe la 1996 vara, iar eu aveam mai puțini ani decât face ziarul acum. M-a adus de mânuță profesorul Parapiru, căruia i se năzărise, după ce mă auzise la Radio Galați, unde bălăcăream politicienii locali, că aş avea ceva urme de talent. Redactorul-şef de atunci al "Vieții libere" habar n-avea cine sunt, dar i s-a părut că am față de studentă la Mecanică, aşa că mi-a ținut o prelegere despre nişte cronicari pe care eu, de fapt studentă codaşă în anul doi la Litere, apucasem deja să-i citesc. De angajat nu m-a angajat la prima strigare, ci abia după ce unii dintre “lupii tineri” ai ziarului au insistat să nu o facă. Omul şi-a zis că o fi ceva de capul meu, dacă la aşa o vârstă jurnalistică fragedă aveam deja şi suporteri, şi contestatari. Ca să o zic pe aia dreaptă, adevărul e că îmi doream să devin “ziaristă la Viața Nouă” încă din liceu, când căscam gura la ziariştii-scriitori care veneau să ne citească din cărțile lor (țin minte şi acum nişte versuri dintr-o poezie pe care Katia Nanu o scrisese pentru fetița ei). Pe vremea aia nu ştiam că în viață e bine să ai grijă, totuşi, ce îți doreşti. Perioada pe care am petrecut-o la "Viața liberă" a fost scurtă şi al naibii de intensă. Am primit şi laude, dar mi-am luat şi multe şuturi în posterior. Într-un an şi jumătate, m-am plimbat prin aproape toate secțiile ziarului, că aşa era cutuma. Mi-a prins bine. Tot umblând de colo-colo, am învățat o gramadă de lucruri, de la cum să scriu pe stilul ziarului până la cum să conviețuiesc în relativă pace şi prietenie cu oameni din cel puțin trei generații diferite. Jumătate şcoală de presă, jumătate şcoala vieții. După vreo doi ani de "Viaţă liberă", mi-am luat lumea în cap şi m-am tot dus, ca o nomadă ce mă aflu. Am păstrat de la ziar câțiva prieteni şi niscaiva amintiri. Le-am păstrat pe alea bune, alea rele s-au cam dus. Plecarea mea n-a produs niciun cutremur, cum era şi firesc. Ziarul a rămas să le dea gălățenilor veşti despre ce se întâmplă în locul ăla pe care eu încă îl numesc acasă. De atunci generațiile s-au tot schimbat, iar "Viața liberă" face treizeci de ani, e mai bătrână decât eram eu când i-am bătut la poartă. Am auzit de la unii şi alții că are tot vârstele şi culorile pe care le avea atunci, demult. Umblă vorba prin târg că s-ar menține cu infuzii de sânge de ziarist tânăr, dar nu bag mâna în foc, fiindcă n-am verificat din trei surse.

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1844 ori Ultima modificare Vineri, 06 Decembrie 2019 01:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.